Fermecătoarea I Giardini di Zoe se pregătește să primească oaspeți din acest weekend. Spectacolul de primăvară a început și se anunță explozie de culoare și miresme îmbătătoare. De vineri, 15 martie, porție acestui Rai se deschid, iar vizitatorii sunt așteptați la o plimbare terapeutică printre flori și triluri cristaline de păsărele.
Zambilele sunt deja pregătite să-i cucerească pe vizitatori cu ale lor culori, ce sunt în acord perfect cu mireasma inconfundabilă. Narcisele nu se lasă mai prejos și concurează chiar cu mândrul soare. Pășind pe aleile impecabile, veți fi atrași, ca de un magnet, de zglobiile lalele. Acestea sunt mai deosebite față de cele comune, cu care suntem obișnuiți, fiind alese cu grijă din Olanda de către cel care a făurit această fermecătoare grădină, Giovanni Salvatelli.
„În toamna anului trecut, aici au fost plantați peste 35.000 de bulbi de lalele. Sunt o sumedenie de soiuri, ce vor înflori rând pe rând, în perioada următoare. În cel mult două săptămâni vor fi în apogeul înfloririi. Așadar, spectacolul abia începe”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Ramona Morar, administratorul I Giardini di Zoe.
Forsytia este și e încântătoare, iar Lonicera are un parfum aparte. Tufele de bergenia vă vor impresiona cu frunzele lor mari și florile de o eleganță aparte, în formă de inimă.
Străjerii grădinii, și ei pregătiți să facă senzație
Chiar la intrarea în I GIardini di Zoe se află o alee străjuită de o sumedenie de corcoduși ornamentali (Prunus nigra). Se aseamănă tare bine cu cireșii japonezi, uneori vizitatorii chiar îi confundă cu aceștia. Sunt atent aliniați, precum niște soldați, și așteaptă parcă doar semnalul „generalului” pentru „a deschide focul”. Va fi un spectacol cu adevărat fabulos!
Deschis cu o săptămână mai repede decât se prevedea
Pentru că primăvara a decis să se instaleze mai repede, iar cererile turiștilor de a vizita grădina au fost și ele numeroase, administratorii I Giardini di Zoe au decis să deschidă.
„După multitudinea de solicitări pe care le-am avut din partea turiștilor, dar și pentru că primăvara a venit mai repede în acest an, am decis că este momentul să deschidem, deși ne propuseserăm să facem acest lucru după data de 20 a lunii martie. Până în mai vom avea deschis în fiecare zi, între orele 9:00 și 18:00, iar mai apoi între orele 9:00 și 20:00”, a mai precizat Ramona Morar.
Pe lângă spectacolul de culoare pe care îl oferă, în această perioadă, fermecătoarea I Giardini di Zoe, de la Banpotoc, vizitatorii mai pot admira „La bocca della verità” – (Gura adevărului). Impunătoarea sculptură și-a făcut loc printre feluritele specii de arbuști, ierburi și flori, și te transpune, parcă, în filmul de colecție „Vacanță la Roma”.