Pregătiți-vă pentru un weekend plin de savoare, cântec autentic și obiceiuri străbune! În minunatul Ținut al Pădurenilor, mai exact în satul Poiana Răchițelii, din comuna Cerbăl, va avea loc „Festivalul plăcintelor pădurenești”. Vor fi trei zile pline de distracție, cântec, joc și multe plăcinte delicioase, cum numai pădurencele știu să prepare.
Va fi și un foc de tabără, se va juca brâul pădurenilor, iar competițiile pregătite ne vor întoarce în trecut, în vremea bunicilor.
Și, pentru că întreg Ținutul Pădurenilor se află în inima pădurilor, localnicii sunt nevoiți să alunge sălbăticiunile apelând la diverse surse de zgomot. Una dintre acestea este și obiectul ce va fi confecționat în cadrul unui concurs. Astfel, oaspeții evenimentului vor afla cum se confecționează un „pleu de pușcat cu carbid” pentru alungarea urșilor.
Și ar mai fi ceva: tocănița vânătorească și vinarsul sunt din partea casei! Un adevărat răsfăț cu care nu te întâlnești în fiecare zi.
Sărbătoarea începe de vineri
Vestitul festival al plăcintelor pădurenești, ajuns la cea de-a cincea ediție, va începe vineri, 26 iulie, cu cinema și discotecă în aer liber.
Sâmbătă, de la ora 18:00, începe nedeia, cu cântec, joc și voie bună alături de îndrăgiții soliști Puiu Codreanu și Andreea Chisăliță. Seara se încheie aproape de miezul nopții cu cel mai mare foc de tabără…pădurenesc.
De la biserică, duc Crucea în țarină, iar apoi începe distracția
Ziua de duminică începe la biserica din sat, unde pădurenii, îmbrăcați în straie populare, vor participa la Sfânta Liturghie. De la biserică, vor ieși cu crucea în țarină. Obiceiul este unul din cele mai străvechi, iar sătenii din Poiana Răchițelii îl practică în fiecare an. Va fi și o paradă a costumelor populare pădurenești, la finalul căreia se va juca „brâul pădurenesc”.
Sărbătoarea continuă cu o serie de competiții, dar și cu un spectacol folcloric susținut de interpreți de renume.
„Copiii își pot petrece timpul în Pădurea Rotundă, unde am amenajat un parc de aventură. De asemenea, vor avea parte de o serie de activități și jocuri. Nu vor lipsi nici concursurile demonstrative: de confecționat și suflat în «tuturez», de făcut «leasă din mesteacăn», dar și greble pădurenești pentru adunatul fânului. La ediția din acest an, oaspeții noștri vor putea vedea cum se confecționează un «pleu de pușcat cu carbid» pentru alungarea urșilor.
Totodată, suntem bucuroși să vă anunțăm că drumul dintre Feregi și Poiana Răchițelii este acum accesibil pentru toată lumea. Pentru cei care doresc să participe la Festivalul Plăcintelor Pădurenești, accesul este facil și vă așteptăm cu brațele deschise”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Mircea Costa, primarul comunei Cerbăl.
Tot duminică, de la ora 14:00, va avea loc un spectacol folcloric, iar pe scenă vor urca: Ciprian Pop, Giulia Popovici, Bogdan Toma, Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Mariana Suciu, Andra Roxana Costea, Alin Ienciu, Marinela Stroia, Costel Bogdan. Alături de aceștia, membrii Ansamblului Folcloric „Cerbălana” vor încânta publicul prezent cu suite de dansuri din Ținutul Pădurenilor, Ardeal și Banat. Acompaniază orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, dirijor George Cîlțea.
Cum ajungi la Poiana Răchițelii
Așadar, dacă nu ați gustat din aceste plăcinte delicioase, ori ați gustat și vreți să le mai încercați, nu mai stați pe gânguri. Dați o fugă până la pădureni acasă! Precis nu veți regreta! Aveți ocazia să vedeți cum se prepară aceste bunătăți, să luați o porție zdravănă de aer curat, să vă bucurați de peisajele fascinante din aceste locuri și să petreceți clipe memorabile alături de oamenii minunați ai locului.
Drumul care duce înspre Poiana Răchițelii, localitate aflată la 1.000 de metri altitudine, una dintre cele mai izolate din județul Hunedoara, este complet asfaltat. Din municipiul Hunedoara sunt 40 de kilometri, iar drumul șerpuiește prin localitățile Boș, Groș, Cerbăl și Socet.
Foto: Facebook/Ținutul Pădurenilor, Cerbăl