Pe lângă spectacolul de culoare pe care îl oferă, în această perioadă, fermecătoarea I Giardini di Zoe, de la Banpotoc, vizitatorii mai au parte de o surpriză. Aici, a fost montată, de curând, prima piesă din ansamblul ce va alcătui „La bocca della verità” – (Gura adevărului). Impunătoarea sculptură și-a făcut loc printre feluritele specii de arbuști, ierburi și flori, și te transpune, parcă în filmul de colecție „Vacanță la Roma” .
Și, pentru că adevărul trebuie descoperit, sunteți invitați la o plimbare vindecătoare pe cărările fermecătoarei grădini, pentru a afla singuri locul în care se găsește „La bocca della verità”.
„Este o sculptură într-un singur bloc de travertin, cu diametrul de un metru și 80 de centimetri și cântărește aproximativ o tonă. Nu a fost deloc ușoară montarea acesteia, pentru că a necesitat multă atenție și ultilaje care să manevreze blocul de piatră. Lucrarea nu este la final, urmând ca alte piese să fie adăugate. Sunt convinsă că întreg ansamblul va reprezenta un nou punct de atracție al grădinii noastre. Și acesta, ca toate cele aflate în grădină, face parte din izvorul nesecat de idei ce aparțin creatorului acestui loc, Giovanni Salvatelli”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Ramona Morar, administratorul I Giardini di Zoe.
Oaza de flori din zona terasei
Urzicuțele, impatiens (sporul casei), hortensiile și trandafirii, alcătuiesc o adevărată oază de relaxare în zona terasei și a barului. Aici, ai voie să visezi cu ochii larg deschiși și să te bucuri de tot ce natura și mâinile dibace ale oamenilor de aici au putut crea.
Despre „La bocca della verità”
Cu o istorie milenară, adevărata operă de artă se află în Italia, la Roma. Este un relief din marmură, amplasat pe peretele pronaosului Bisericii Santa Maria in Cosmedin, din Piazza della Boca della Verità. Potrivit legendei, mincinosul care-și va așeza mâna în gura reliefului se va alege cu o „mușcătură”. Bucata rotundă de marmură este astăzi una din cele mai interesante puncte de atracție din capitala Italiei, după apariția filmului „Vacanță la Roma”, din 1953, cu Audrey Hepburn și Gregory Peck.