Lucrările de artă ale aproape 50 de artiști plastici din România, între care se numără și hunedoreni, pot fi admirate, începând de marți, 1 septembrie, timp de aproximativ două săptămâni, în sufrageria Palatului Bethlen din incinta Castelului Corvinilor din Hunedoara.
Pentru că numărul persoanelor care vor avea acces la vernisajul expoziției va fi limitat, din cauza măsurilor de prevenire a Covid-19, evenimentul va putea fi urmărit în direct, de la ora 17:00, pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Hunedoara.
Realizată la inițiativa artistei Ami Vasilescu, expoziția face parte dintr-un proiect amplu, pentru promovarea artei și artiștilor români și pentru a încuraja acțiuni menite să promoveze arta contemporană din România, turismul autohton și Castelul Corvinilor. „Sunt 49 de artiști, dintre care majoritatea membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, șapte dintre aceștia fiind membri ai AFAPRR – Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România. Expoziția va fi vernisată astăzi, la ora 17:00, iar lucrările artiștilor vor putea fi admirate timp de aproximativ două săptămâni, în această locație”, a declarat pentru GO Hunedoara, directorul Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara, Sorin Tincu.
Primul vernisaj al expoziției a avut loc în Germania, la Marktrodach, în luna februarie a acestui an, sub egida Primăriei orașului Kronach, în timp ce al doilea vernisaj s-a organizat la Galeria Fundația Ianza-Art Inter-Cultural din Petroșani, în luna martie.
De la Petroșani, lucrările celor 49 de artiști au plecat la Centrul de Cultură Urbană Casino, din Cluj-Napoca, pe 30 iunie, iar apoi în sala Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, în data de 15 iulie. Acum, expoziția se vernisează pentru a cincea oară, tot în județul Hunedoara, în sufrageria Palatului Bethlen din Castelul Corvinilor.
Proiectul este realizat sub egida Primăriei Municipiului Hunedoara, iar parteneri sunt Muzeul Castelul Corvinilor și Uniunea Artiștilor Plastici din România. Parteneri media ai proiectului sunt Intell News, Ultima Oră și Radio România Internațional.
Vor fi expuse lucrări ale următorilor artişti plastici: Ammar Alnahhas, Otilia Anastase, Tiberiu Balasz, Laurențiu Baltă, Marius Barb Barbone, Cristina Ionescu Berechet, Elena Borundel, Mariea Boz, Zuzu Caratanase, Mihai Marin Cârstea, Vali Irina Ciobanu, Gheorghe Coman, Marius Cristea, David Croitor, Cornelia Victoria Dedu, Mara Diaconu, Tatiana Dincă
Monica Dinu, Inga Edu, Ion Aurel Gârjoaba, Cristina Georgescu, Horia Gherghina, Sidonia Gherghinoiu, Claudiu Victor Gheorghiu, Radu Goia, Martina Grigoriță, Ofelia Huțul, Cristian Sergiu Ianza, Veronica Iftodii, Maria Alexandra Ilie, Alexandru Nicolae Ispas, Noemi Kusztos, Liviu Lăzărescu, Gheorghe Lișiță, ,Eugen Măcinic, Alexandru Mărginean, Sever Moldovan Mircea Năstase, Ion Pantilie, Alexandru Podea, Gabriela Irimia Potop, Irina Sava, Adriana Șoit, Lucian Șoit, Marlen Târcavu, Luciana Toma, Florin Scurtu, Cornel Vana, Ami Vasilescu.