Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, precum și punctele muzeale din subordinea acestuia, pot fi vizitate gratuit, marți, 24 ianuarie, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.
O multitudine de exponate, cu povești impresionante, vă așteaptă la muzeul „mamă”, de la Deva. Veți putea afla impresionanta poveste a lui Venus de Murany și puteți admira cărți vechi, de tezaur, aflate în biblioteca muzeului devean. Tot aici, aveți ocazia să vedeți o expoziție arheologică inedită, ce reunește unele dintre cele mai spectaculoase piese arheologice, de o certă valoare pentru evoluția societății umane în spațiul geografic hunedorean.
Și Matrița din Bronz de la Sarmizegetusa Regia, pentru care a fost rezervată o întreagă sală de expoziție, are o poveste ce sigur vă va impresiona.
Unele dintre cele mai spectaculoase obiecte ce fac parte din tezaurul Hunedoarei, pot fi admirate la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva. Este vorba despre obiecte realizate din metale preţioase, aur şi argint, care au intrat în patrimoniul muzeului devean pe parcursul a mai mult de un secol de existenţă. Toate obiectele expuse provin din numeroase locuri de pe întreg arealul hunedorean şi sunt piese ce compun tabloul istoriei acestor locuri.
Faceți câțiva pași și prin spatele Palatului Magna Curia, unde aveți ocazia să admirați cea mai mare expoziție de statui antice din piatră, din România, Lapidariul Deva, unde se află o serie de exponate extrem de valoroase.
Gratis și la muzeele din subordinea MCDR Deva
Orăștie Museum of Ethnography and Folk Art are și el porțile deschise pentru oricine își dorește să îl descopere sau redescopere. Aici, puteți admira o serie de exponate de o valoare inestimabilă: straie populare de tezaur, sculpturi în lemn unicate și multe alte exponate care poartă cu ele povești ale unor veacuri demult trecute.
Complexul Memorial Aurel Vlaicu este o altă locație plină de istorie. Aici puteți admira machete ale aparatelor de zbor construite de Vlaicu, precum și o sumedenie de invenții ale acestuia. Oala cu miere a lui Vlaicu are o poveste haioasă, dar și cazanul cu abur. Tot aici, se află bicicleta cu care pionierul aviației românești a venit tocmai din Germania. Treceți doar prin acest muzeu și gestionarul – custode de aici vă va spune cele mai puțin știute povești despre Vlaicu.
The Museum of Local History and Ethnography in Brad vă așteaptă și el cu povești din minunata Țară a Zarandului. Pe lângă costumele populare specifice acestor locuri, mai puteți admira și dantelele bunicilor, precum și unelte specifice meșteșugurilor zărăndene, unelte agricole, de prelucrare a lânii și a cânepii, mici instalații tehnice sau machete ale acestora, piese din lemn, metal, textile, instrumente muzicale, icoane, documente fotografice.
O lume aparte, din vremea fostei capitale a provinciei romane Dacia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, poate fi descoperită la Muzeul de arheologie Sarmizegetusa. Impresionante colecții de arheologie romană pot fi admirate aici. Echipamente militare, monumente epigrafice și sculpturale, mozaicuri, fragmente de pictură murală, arme, argintărie, obiecte din bronz, os, ceramică, sticlă, monede și chiar jocurile care se jucau în acea vreme. Toate acestea au fost descoperite în situl arheologic aflat vis-a-vis de muzeu, în situl arheologic.