Aproximativ 10.000 de persoane au luat parte la marea deschidere a impresionantului parc tematic din localitatea hunedoreană Sibișel, comuna Râu de Mori, de la poalele Masivului Retezat. Iar de atunci, în fiecare zi, între 500 și 1.000 de persoane vizitează parcul cu dinozauri din Țara Hațegului. Dinosaur World Transylvania este o investiție grandioasă, a unei familii din zonă, care după 25 de ani în care a locuit în Statele Unite al Americii s-a întors acasă pentru a demara un proiect unic în țară. În doar 11 luni, soții Victoria și Florin Ianc au reușit să pornească afacerea și chiar să deschidă porțile parcului pentru public, deși încă mai au multe spații de amenajat.
„Ne bucurăm că am avut susținerea atâtor oameni care ne-au călcat pragul încă din prima zi în care am deschis Dinosaur World Transylvania. Suntem fericiți că, într-un timp atât de scurt, respectiv 11 luni, cu 10 oameni la muncă, am reușit să inaugurăm această parte din parc. Urmează ca în lunile ce vin, până în primăvara anului viitor, respectiv luna mai, să facem o serie de investiții și achiziții, astfel încât cei care ne vor trece pragul să își poată petrece timpul liber într-un mod cât mai variat. Vom începe să lucrăm la zona în care se va servi masa. Și aici, construcțiile vor fi din lemn și piatră. Iar lângă locul de servit masa urmează să fie amenajată o păstrăvărie. De asemenea, ne dorim să ridicăm și cele 50 de căsuțe în forma literei A, ceea ce va însemna 200 de locuri de cazare”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Florin Ianc, administratorul Dinosaur World Transylvania.
Din acest weekend, măgarii și caii își așteaptă călăreții, iar cerbii lopătari ajung în parc
Încă din acest weekend, copiii care vor ajunge în parcul de la poalele Retezatului vor putea să călărească pe cei 14 măgăruși care vor fi aduși aici. De asemenea, vor mai fi doi cai și tot atâția ponei, care abia așteaptă să-i poarte în șa pe vizitatori. Și cei 40 de cerbi lopătari vor fi aduși la fermă.
„În fiecare lună vom avea ceva nou, ceva în plus. Până în luna mai a anului viitor vom avea și stâna amenajată, două săli de evenimente și o tiroliană de circa un kilometru”, spune Florin Ianc.
În ce privește cea mai amenajarea celui mai lung traseu de tiroliană din Europa, Florin Ianc spune că speră ca în trei ani să fie finalizată.
„Sunt lucrări ample, care nu depind întru totul de noi. Pentru că dacă ar fi așa, în maximum trei luni i-am da drumul. Dar este nevoie de o serie de autorizări și documente, iar trei ani mi se pare un termen realist”, a menționat Ianc.
Tânărul care a descoperit oasele de dinozaur, ghid turistic în parc
Constantin Vulc, cel care împreună cu tatăl său Doenel Vulc, a descoperit fosile de dinozauri pitici în zona Țării Hațegului este ghid turistic în parcul dinozaurilor. Acesta le va povesti turiștilor despre fascinanta lume a dinozaurilor din Țara Hațegului.
„De anul viitor, vrem să aducem și iepuri prin parc, care, împreună cu căprioarele și iezii lor, să le țină companie copiilor”, a mai precizat Florin Ianc.
Proiectul, a cărui valoare totală va ajunge la 50 de milioane de euro, bani proveniți exclusiv din bugetul familiei Ianc, se va derula pe o perioadă de 10 ani. Parcul se întinde pe o suprafață de 100 de hectare, unde turiștii vor putea lua parte la o serie de activități, menite să satisfacă chiar și pe cei mai pretențioși clienți.
Mai multe detalii aici: Deschiderea Dinosaur World Transylvania, un proiect grandios, la poalele Retezatului | GO Hunedoara