Cu o istorie de opt secole, municipiul Orăștie, cunoscut ca oraș al Paliei, vă invită să vizitați o serie de obiective turistice atractive, care așteaptă să le descoperiți istoria și poveștile(farmecul).
Aceasta, pentru că aici a fost tipărită prima traducere parțială a Vechiului Testament în limba română, în anul 1582.
Un loc minunat de vizitat este Cetatea Orăștiei. Aici lucrările de reabilitare sunt în toi, și, în curând ea va fi repusă în circuitul de vizitare. Tot aici, în orașul Paliei, pe locul fostei fabrici de armament din localitate a fost creat cel mai excentric parc cu tematică militară din România. De la cazare în tanc, expoziție de tehnică militară, jocuri și multă verdeață, la un aqua park senzațional.
Nu departe de oraș se află un loc unic. Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei necucerite de romani, dar și cetățile Costești-Cetățuie, Blidaru, Luncani-Piatra Roșie. La fiecare pas pe care îl faci aici găsești fărâme de istorie. O istorie de veacuri în care Burebista și Decebal au fost eroi principali.
Toate vă așteaptă să le descoperiți și să le admirați.
Cetatea Oraștiei la implinirea a 800 de ani de atestare
Orăștiei Fortress este un ansamblu de monumente istorice aflat chiar în centrul municipiului cu același nume. Zidul de apărare, ce constituia un sistem de fortificații medievale specifice, se înalță în fața turiștilor, protejând cetatea.
A fost construită în jurul anului 1300, însă a fost atestată documentar în anul 1544 de către Sebastian Munster,. Fortăreaţa era foarte bine proiectată şi solidă, iar aici se retrăgeau localnicii oraşului în timpul invaziilor tătare şi, mai târziu, ale turcilor.
Cetatea cuprinde un spațiu restrâns, fiind considerată mai mult o biserică fortificată, decât o incintă orășenească. Cetatea ar fi fost, iniţial, reşedinţa unor greavi (lideri ai comunităţii săseşti), iar mai apoi a fost preluată de comunitate. În incinta ei se află două biserici asemănătoare şi ruinele unei rotonde medievale. Cetatea, se află în prin proces de reconstrucție, urmând să fie redată circuitului turistic, din acest an.
Dar și alte obiective turistice din Orăștie vă așteaptă sa le vizitați.
Orăștie Museum of Ethnography and Folk Art
Muzeul de Etnografie și Artă Populară este unul dintre atracțiile turistice ale municipiului Orăștie, fiind înființat în anul 1952, din dorința unui grup de localnici care s-au constituit într-un „colectiv voluntar”. Aici veți găsi straie populare de tezaur,ce spun povești fermecătoare, dar și sculpturi în lemn unicate.
Inițial, patrimoniul cuprindea aproximativ 800 de exponate care au provenit din donații, constând în instalații tehnice, unelte, ceramică, monede, vase și multe alte materiale ilustrative pentru evoluția nivelului de viață a locuitorilor acestor meleaguri.
Lupul Dacic
O impunătoare statuie se află în centrul orașului Orăștie și este un obiectiv turistic unicat. Lupul dacic sau Draco, a fost stindardul de luptă al dacilor. Avea forma unui cap de lup cu gura deschisă, care se continua cu un corp de balaur, confecționat din material textil sau din piele care se umfla în bătaia vântului iscând un zgomot care imita urletul lupilor. Totodată, acesta avea rolul de a le indica arcașilor direcția din care bate vântul pentru a ști ce săgeți să folosească și de la ce distanță.
Pietonala Orăștie, cu o biserică unicat în arhitectura bisericească
O plimbare prin centrul istoric al orașului te poartă parcă în timp, înapoi cu câteva sute de ani. Și asta, datorită arhitecturii clădirilor care încă mai dăinuie aici. Tot aici se află o biserică este unicat în arhitectura bisericească.
Această biserică ce poartă hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” este o combinaţie de mai multe stiluri arhitectonice: romanic, gotic, bizantin. Este unică şi prin faptul că, spre deosebire de celelalte lăcaşuri de cult construite în stil predominant bizantin, are un singur turn.
Monumentul Sica Dacică, cu vârful orientat spre Roma
Înainte de a intra în oraș, dinspre Deva, pe un delușor te întâmpină sica dacică. Un monument impresionant prin dimensiune și formă, din bronz şi alamă, ce măsoară 3,5 metri, ridicat pe un soclu de 2,5 metri, cu vârful orientat înspre Roma.
Muzeul Satului Tradițional din Orăștie, un obiectiv turistic atractiv
Muzeul Satului Tradițional a fost amenajat, în aer liber, la periferia municipiului Orăștie, în anul 2008, de către artistul Mircea Zdrenghea, președintele Asociației „Patrimonium” Orăștie, organizație înființată în 2004. Așezarea, situată chiar la intrarea în municipiu, dinspre Deva, pe dealul străjuit de monumentul „Semn Dacic” (Sica Dacică).
Arată ca un sat adevărat, cu gospodării tradiționale, biserică, inclusiv, o moară, o școală, o vâltoare sau atelierele diverselor meșteșuguri, toate relocate acolo din mai multe colțuri ale județului.
Un muzeu deosebit dar și alte obiective turistice din Orăștie vă așteaptă să le treceți pragul!
Complexul tematic Arsenal Park, cel mai mare muzeu militar în aer liber din România
Arsenal Park reprezintă un concept unic, un complex turistic cu tematică militară, unic în România și sud-estul Europei. Aleile complexului sunt străjuite de 150 de exponate militare: tunuri, TAB-uri, transportoare șenilate, dispozitive antirachetă, mitraliere și tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanță militară, o locomotivă, un avion IAR 93, un elicopter Kamov Ka 26. Acesta este cel mai mare muzeu militar în aer liber din România.
Dacă dorești să-ți pui la treabă adrenalina, atunci poți încerca tiroliana sau poți să faci bungee jumping.
More info on www.arsenalpark.ro
Obiective turistice din Orăștie, complexul de relaxare, Aquapark Arsenal
AquaPark Arsenal este o oază de relaxare și joacă în cadrul celui mai mare parc de distracții din țară – Arsenal Park. Cu 3 zone de destindere specifice: SunWaves, Inner Bliss și Belvedere Lounge&Terasă, AquaPark Arsenal provoacă la răsfăț al trupului și confort al spiritului. Bazine, tobogane, saune, terase, baruri – toate acestea sunt facilități întâlnite aici, realizate în scopul respectării intimității și dorinței de distracție.
Sarmizegetusa Regia
Sarmizegetusa Regia (n.r. = cea regală) este cea mai mare așezare cunoscută din Dacia și, potrivit istoricilor, a doua capitală a regatului dac, inițial acest rol i-ar fi revenit zonei Costești-Cetățuie.
Sarmizegetusa Regia started being the capital of the Dacian kingdom starting with the second half of the first century before Christ. For the next 150 years, Sarmizegetusa Regia acted as a political, religious, military and economic centre of Dacia.
As you climb towards the fortress, most of the hills that can be seen have been terraformed so that they could be habitable. The specialists call the areas the East and West civil wings. Sarmizegetusa Regia added up to 4.5km and was formed from three major parts: the sacred area, the East and West civil wings and the fortification.
Cetatea Costești – Cetățuie
Cetatea dacică Costești – Cetățuie ar fi fost, potrivit istoricilor, prima capitală a regatului dac fondat de Burebista în prima jumătate a secolului I a. Ch. , statut pe care şi l-a păstrat, foarte probabil, câteva decenii. Ulterior, cetatea a reprezentat unul dintre punctele strategice de apărare a căii de acces principale spre Sarmizegetusa Regia.
Locul ales pentru construcția acestei capitale nu a fost deloc la voia întâmplării. Din această zonă există vizibilitate foarte bună spre Valea Mureşului. Mai mult, beneficia o apărare naturală foarte bună prin pantele abrupte din partea superioară a dealului.
Cetatea a fost incendiată în cursul primului război dintre Decebal şi Traian (101 – 102 p. Chr.), refăcută în grabă imediat după, pentru a fi din nou cucerită în al doilea război (105 – 106 p. Ch.).
The Blidaru Fortress
Deşi mai puţin vizitată decât Sarmizegetusa Regia, The Blidaru Fortress este cea mai importantă fortificaţie de apărare din zonă. Ea străjuieşte culmile munţilor Orăştiei de pe malul râului Grădişte, deasupra unui urcuş abrupt, pe parcursul a doi kilometri, prin păduri neumblate. Deși efortul este unul considerabil, mai ales pentru cei neumblați pe cărări de munte, peisajul de sus, de deasupra cetăţii, merită toată osteneala.
Cetatea Piatra Roşie
Cetatea Piatra Roşie din Munţii Orăştiei, una dintre cele mai misterioase cetăţi din Munţii Orăştiei, este una dintre cele şase cetăţi dacice din patrimoniul UNESCO şi face parte din sistemul de fortificații dacic. Construită la sud-vest de cetatea regală de la Sarmizegetusa Regia, pe masivul stâncos Piatra Roşie al Munţilor Şureanu, mărginit de prăpăstii adânci, aceasta este situată pe teritoriul Parcului Național Grădiștea Muncelului-Cioclovina.
Așadar, dacă ajungeți în județul Hunedoara, dați o fugă și până la Orăștie pentru a admira obiectivele turistice de aici. Cu siguranță nu veți regreta!
Detalii și informații suplimentare despre obiective turistice din Orăștie și pe www.orastie.info.ro