Cel mai mare festival de operă în aer liber din România „Opera Nights” vine, în acest an, în perioada 17 – 21 iulie, cu o ediție de colecție. Ajuns la cea de-a zecea ediție, evenimentul se adresează publicului iubitor al acestui gen muzical și se organizează, pentru al doilea an consecutiv, în cinci locații din județul Hunedoara: Brad, Orăștie, Petrila, Hunedoara și Deva.
Accesul la toate spectacole este gratuit.
La Petrila, evenimentul, ce va avea loc într-un spațiu total neconvențional, va surprinde prin sunet și lumină. Va fi Rock’n’Opera!
Vor fi cinci seri magice, iar publicul va putea asista la punerea în scenă a unor capodopere ale culturii.
„Conducerea Consiliului Județean Hunedoara continuă, cu încăpățânare, să investească în cultura acestui județ. Astfel, și în acest an, va avea loc o nouă ediție a deja consacratului festival Opera Nights, o ediție jubiliară, la care invităm publicul meloman să ia parte”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
Debut la Brad, final la Deva
„La Traviata”, de Giuseppe Verdi, cu Diana Țugui în rolul lui Violetta Valery, va deschide Festivalul „Opera Nights”, ediția 2024, miercuri seara, de la ora 21:00, în Piața Aurului, din municipiul Brad.
Mult apreciatul eveniment cultural va continua, în ziua următoare, pe 18 iulie, la Orăștie, în Piața Victoriei, cu „My Fair Lady”, de Federick Loewe, în 19 iulie, la Petrila – în incinta fostei mine, cu spectacolul „Rock’n Opera”, un spectacol de sunet și lumini, iar pe 20 iulie, la Hunedoara, în curtea Castelului Corvinilor – „Madama Butterfly”, de Giacomo Puccini.
„Carmen”, vestita operă a lui Georges Bizet, va trage cortina peste ediția din 2024 a acestui festival, spectacolul având loc în 21 iulie, la Deva, în curtea interioară a Consiliului Județean Hunedoara.
„Ne-am propus ca și în acest an să ducem în fața publicului opere renumite, adaptate pentru fiecare locație. Accesul publicului va fi liber, în limita celor aproximativ 600 de locuri, în fiecare locație. Sperăm ca vremea să țină cu noi și să plouă doar cu aplauze.
Totuși, în situația în care condițiile meteo nu vor permite desfășurarea spectacolelor în aer liber, există și spații alternative pentru derularea acestora.
Totodată, se anunță temperaturi mari, iar unele spații nu oferă posibilități de cumpărare a apei sau sucurilor, prin urmare rugăm spectatorii să-și asigure apa necesară”, a declarat, pentru GO Hunedoara, managerul cultural al Festivalului „Opera Nights”, Sandu Gruian.
Spectacolele încep la ora 21:00, iar fiecare seară se va încheia cu foc de artificii.