Festivalul Opera Nights, organizat la finele săptămânii trecute, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, s-a bucurat de un real succes. Peste 1.200 de spectatori, cu mult peste așteptările organizatorilor, au fost prezenți în curtea castelului și au savurat fiecare moment oferit de artiști ai Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța. Ediția din acest an a inclus spectacolele Trubadurul (Giuseppe Verdi) și Turandot (Giacomo Puccini).
„Reacția publicului a fost extraordinară. Toate spațiile pe care le-am avut disponibile au fost ocupate. Oamenii au venit în număr mare și au rămas acolo până la finalul actului artistic. M-a impresionat numărul mare de tineri, unii veniți din județul Alba special pentru acest eveniment. Deși nu au mai fost locuri pe scaune au stat efectiv în picioare de la început până la final. Au fost peste 600 de persoane în fiecare seară. Artiștii au venit cu mare bucurie și au fost copleșiți de emoție”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Alexandru Gruian, consultant artistic.
Castelul Corvinilor din Hunedoara, gazdă a unei serii de evenimente de excepție
Directorul Muzeului Castelul Corvinilor a precizat că Festivalul Opera Nights a fost o reușită, iar la castel urmează o serie de evenimente de excepție.
„A fost un eveniment reușit și sperăm să fie un prim semn de reîntoarcere la normalitate. Publicul este dornic să participe la astfel de evenimente culturale care vor continua și în perioada următoare. Urmează Zilele Hunedoarei, Stradivarius Music Nights by the Castle, Festivalul medieval, precum și multe alte evenimente”, a declarat directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Sorin Tincu.
Festivalul Opera Nights este un brand care a reușit să se impună încă de la debut, iar din al doilea an în care s-a organizat a fost promovat chiar de Biroul de Turism al României la Viena.