Premieră la cea de-a 22-a ediție a „Salonului de Iarnă al Hunedoarei”, ce se desfășoară, la finalul acestei săptămâni, în două locații din municipiul Hunedoara, respectiv Sufrageria Bethlen, de la Corvin Castle și Galeria de Arte Corvin. Este pentru prima dată când, în județ, se expune, într-o galerie de artă, pictură hiperrealistă.
36 de artiști și zeci de opere de excepție
Un număr de 36 de artiști plastici din zona Hunedoara își vor expune lucrările, sâmbătă, de la ora 11:00, în cadrul ediției din acest an a „Salonului de Iarnă al Hunedoarei”.
„Expun artiști plastici din zona Hunedoara, membri titulari ai UAP România, stagiari și membri susținători. Evenimentul se va desfășura în două locații. Vernisajul se va organiza la Muzeul Castelul Corvinilor, ulterior mutându-se la Galeria de Arte Corvin, din Hunedoara”, a declarat pentru GO Hunedoara, Alexandru Podea, organizator: Filiala Hunedoara – Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Pictura hiperrealistă depășește performanța aparatului de fotografiat
În cadrul salonului organizat în acest an sunt abordate toate tehnicile posibile din artele vizuale, sculptură, pictură, grafică, fotografie și chiar pictură hiperrealistă.
„Este pentru prima dată când, în România, se expune, într-o galerie de artă, pictură hiperrealistă. Această tehnică depășește performanța aparatului de fotografiat. Autoarea este singura din județ care abordează această tehnică, în timp ce, la nivel național, artiști de acest gen pot fi numărați pe degete”, a mai menționat Podea.
Sufrageria Bethlen, o a doua galerie de artă a Hunedoarei
Evenimentul se va derula în Sufrageria Bethlen a Castelului Corvinilor, locul preferat pentru derularea evenimentelor culturale și artistice.
„Solicitările de acest fel nu fac decât să ilustreze notorietatea dobândită de această Sufragerie Bethlen, ca o a doua galerie de artă a Hunedoarei. La acest eveniment va participa un număr limitat de persoane și se vor păstra toate normele impuse pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus”, a conchis directorul Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara, Sorin Tincu.