Programul de vizitare al sitului Sarmizegetusa Regia s-a modificat. Până anul viitor, în februarie, va putea fi vizitat, zilnic, în intervalul orar 10:00 – 15:00. De asemenea, până în ultima zi din decembrie, în fiecare zi de luni, va fi închis. Ultima intrare a turiștilor se face cu 30 minute înainte de ora închiderii.
Au căzut deja primii fulgi de nea peste mândrul regat al dacilor, Sarmizegetusa Regia, dar indiferent de anotimp aceste locuri au o frumusețe și o energie aparte. Vremea este încă blândă și permite accesul în aceste locuri, iar o plimbare printre ruinele acestui monument de patrimoniu UNESCO, departe de forfota și agitația orașului, îți oferă starea de bine de care ai nevoie.
Așadar, rupeți-vă din puținul timp liber pe care îl aveți și dați o fugă până în Munții Orăștiei! Nu veți regreta! Vă veți bucura de aerul curat, liniște și de frumusețea acestor locuri.
Poate vă faceți timp să ajungeți și la cetățile din zonă: Cetatea Piatra Roșie, The Blidaru Fortress sau chiar în capitala Daciei romane – Ulpia Traiana Sarmizegetusa.