Cei mai puternici sportivi sunt așteptați, și în acest an, în Parâng, în data de 10 octombrie, pentru a încerca să învingă telescaunul, într-o competiție unică în lume „Tu vs. Telescaun”.
Alergătorii trebuie să încheie cursa înaintea telescaunului, parcurgând distanța de 2,5 kilometri, pe un teren accidentat, cu o diferență de altitudine de 615 metri, într-un timp total sub 25 de minute, durata pe care o parcurge telescaunul. Competiția „Red Bull Outrun the Lift” este organizată de binecunoscutul sportiv Toma Coconea, numit și „Șoimul din Parâng”, și Red Bull Events.
Aflată la cea de-a patra ediție, competiția Red Bull Outrun the Lift este provocarea montană lansată de Toma Coconea pentru cei mai buni alergători montani din România. Este o competiție în care participanții sunt invitați să-și depășească limitele.
Trebuie să alerge pe un teren accidentat, cu o diferență de nivel de peste 600 de metri, de la cota 1.070 la 1.685, în mai puțin de 25 de minute, pentru a depăși viteza telescaunului. În acest an, numărul limită de participanți este de 200, din cauza pandemiei de coronavirus, iar data limită până la care se mai pot face înscrieri este 7 octombrie.
„Până acum, s-au înscris în concurs 150 de sportivi, iar numărul maxim de locuri este în acest an, din pricina pandemiei, de 200. Practic, mai avem disponibile 50 de locuri. Și în acest an s-au înscris sportivi cu o formă fizică foarte bună și mă aștept ca cinci dintre participanți să reușească să ajungă la linia de final înaintea telescaunului”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Toma Coconea, directorul sportiv al evenimentului, dublu vicecampion al celei mai dificile competiții de aventură montană din lume, Red Bull X-Alps.
Telescaunul înfrânt de numai cinci alergători
Telescaunul din Parâng s-a întrecut până acum cu sute de alergători montani. Însă, doar cinci sportivi au reușit să învingă „bestia de fier”. Trei dintre aceștia au reușit în fiecare an să-și depășească limitele. Cel mai bun timp și recordul de până acum, de 20 de minute și 26 secunde, a fost obținut la ediția din 2018, de Gyorgy Szabolcs Istvan.
Premii atrăgătoare, în bani, pentru cei mai buni atleți
Patricipanții trebuie să aibă vârsta de minimum 18 ani la data înscrierii în competiție și să achite o taxă de participare de 119 lei. Câștigătorul competiției, atât la masculin, cât și la feminin va primi suma de 1.500 de lei, ocupantului locului doi îi va fi înmânată suma de 1.000 de lei, în timp ce pentru locul trei va fi oferită suma de 500 de lei. Cei care reușesc să ajungă înaintea telescaunului la finalul competiției mai primesc un bonus de 500 de lei. Startul se va da la ora 12:00, cu plecare de la baza telescaunului, în grupe de câte 10 de alergători, concomitent cu telescaunul.
Mai multe informați privind regulamentul competiției pot fi accesate pe https://bulldrive.redbull.com