Ștrandul Municipal Deva și-a deschis porțile pentru toți cei dornici să se relaxeze și să se bălăcească în bazinele nou renovate. Tarifele și aceleași ca și anul trecut. Totodată, Complexul Aqualand și-a închis porțile, până la finele acestei luni, pentru a fi efectuate unele lucrări de reparații și igienizare. Complexul Aqualand se va redeschide în 29 iulie.
Ștrandul din Deva, o oază de distracție și relaxare
Au fost efectuate o serie de lucrări de igienizare, dar și de deratizare, dezinsecție și dezinfecție. Iarba a fost tunsă, iar băncile din incintă și anumite elemente, inclusiv de la bazine au fost reparate și vopsite, acolo unde a fost cazul.
Cei care aleg să își petreacă timpul liber la ștrandul din Deva au la dispoziție trei bazine cu apă, dușuri, cabine de schimb, terase, puncte de alimentație publică, teren de fotbal pe nisip, teren de volei și tenis, zonă de fitness. În incinta ștrandului va funcționa un punct de prim ajutor și un punct de salvamari.
În incinta ștrandului va funcționa un punct de prim ajutor și un punct de salvamari.
Tarifele de acces în ștrand:
– intrare adulți – 15 lei
– intrare copii, elevi, studenți, pensionari – 10 lei
– copii instituționalizați, persoane cu handicap, veterani de război – INTRARE GRATUITĂ
Tarif închiriere șezlong – 10 lei.
Ștrandul va funcționa după următorul program:
Luni, între orele 12:00-20:00
Marți-Vineri, între orele 9:00-20:00
Sâmbătă-Duminică, între orele 8:00-20:00.
Ștrandul Municipal se află în administrarea Direcției Baze Agrement din cadrul Primăriei Municipiului Deva.