Sala Dietei de la Corvin Castle, un loc special în care nobilimea vremii se întâlnea pentru a lua decizii importante, dar și pentru a lua parte la festinuri.
Legenda spune că aici s-ar fi născut Ladislau de Hunedoara, primul fiu al lui Iancu de Hunedoara, care la 24 de ani a fost ucis în Regatul Ungariei, la Buda. Acesta a fost acuzat de complot și decapitat.
Pictura păstrată, aparţine secolului XVII
Sala Dietei este situată deasupra Sălii Cavalerilor și are exact aceleași dimensiuni, 26 x 10, 20 metri. Accesul în în această sală se face printr-o scară în spirală, al cărei portal cuprinde stema de nobilitate a familiei Corvin, piesă cu evidente influenţe renascentiste. Este împărţită în două nave, cu ajutorul unui şir de coloane octogonale.
„Spre deosebire de Sala Cavalerilor, Sala Dietei include pe latura vestică o galerie (Galeria Huniazilor), sprijinită pe console de piatră ce prezintă patru burdufuri cu dimensiuni de 2, 90 x 1, 90 metri, prevăzute cu guri de păcură. Faţada exterioară a galeriei Huniazilor cuprinde o mixtură de elemente sculpturale de factură gotică şi renascentistă”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor.
Pictura păstrată, aparţine secolului XVII, respectiv modei renascentiste târzii şi prezintă prietenii familiei Bethlen şi principalele fortificaţii ale Transilvaniei. Fresca cuprinde reprezentări de personaje nobiliare, înalţi prelaţi, precum şi imagini ale unor fortificaţii. Această realizare este completată de o serie de decoruri florale, identificate pe intrările spre galeria Huniazilor.
Ladislau Huniade, născut pe o băncuță de piatră, în Sala Dietei
Legenda ne spune că pe o băncuță de piatră amplasată în primul burduf al Galeriei Huniazilor, Elisabeta Szilagyi, soția lui Iancu de Hunedoara, l-a născut, în 1431, pe primul său fiu Ladislau. Acesta a fost fratele mai mare al lui Matia Corvin, regele Ungariei.
De la o vârstă fragedă, Ladislau și-a urmat tatăl în numeroasele campanii ale acestuia împotriva Imperiului Otoman. La 22 de ani era deja ban al Croației și Dalmației. Însă doi ani mai târziu își pierde viața, fiind decapitat în Ungaria.
„Ladislau de Hunedoara, care aflase că Ulrich de Celje (Căpitan General al Ungariei – n.r.) plănuise uciderea lui la Belgrad. Ca urmare, intervine rapid și, în timpul unui conflict, Ulrich de Celje a fost ucis de oamenii lui Ladislau de Hunedoara în circumstanţe neclare.
În urma uciderii lui Celje, regele Ladislau al V-lea declară că-l iartă pe Ladislau de Hunedoara şi-i promite protecţie pentru întreaga familie. Convins că este ferit de orice pericol, Ladislau de îl însoţeşte pe rege la Buda, unde este imediat arestat, acuzat de complot şi condamnat la moarte. Ladislau de Hunedoara a fost decapitat la 16 martie 1457”, precizează Sorin Tincu.
Detalii despre Sala Dietei de la Castelul Corvinilor și pe www.castelulcorvinilor.ro