O ediție cu totul și cu totul specială a Sărbătorii Taragotului va reuni, miercuri, 20 iulie, de la ora 17:00, în comuna Vața de Jos, nume sonore ale folclorului. Taragotiști de renume din țară și din județ, precum și interpreți de folclor, vor urca pe scena instalată în parcul central din comună. Totodată, publicul prezent va avea ocazia să asculte și să vadă instrumente muzicale tot mai puțin folosite, cum este vioara cu goarnă sau naiul.
„Fiind ediție jubiliară, ne-am propus să aducem și instrumente tradiționle mai puțin cunoscute și întâlnite. Spre exemplu, naistul Alexandru Pal, elev al maestrului Nicolae Zamfir, va fi prezent în fața publicului. De la Bihor, Liviu Buțiu vine cu vioara cu goarnă. Astfel, publicul va avea ocazia să audă și aceste instrumente mai rar folosite”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Ciprian Roman, directorul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.
Între taragotiștii de renume se numără și maestrul Pera Bulz, un mare iubitor şi păstrător al tradiţiilor populare româneşti, ce a fost recunoscut de UNESCO drept „Tezaur Uman Viu” în anul 2013. De asemenea, Ionel Coza, Dumitru Dobrican, Adrian Neamțu, Dan Gâdea, Mihai Mariș, Gigi Tăbăcar, Gică Damian, Petrică Popa, Cosmin Marta, Nicolae Jurj, Cristian Benea, Adrian Lucaci, Andrei Haneș și Alexandru Cobori vor încânta auditoriu cu fascinantul instrument numit taragot.
Invitați în recital sunt Nicolae Furdui Iancu și Grupul „Crai Nou” din Alba Iulia, Alexandru Pal și Roxana Reche, Liviu și Antonela Feche Buțiu și Cristian Fodor și Lorena Pascu.
Evenimentul este organizat de către Consiliul Județean Hunedoara prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în colaborare cu Primăria Comunei Vața de Jos.