O serie de obiecte sculptate în lemn, de o frumusețe inegalabilă, pot fi admirate la muzeul din Orăștie. Între acestea se numără un lanț, ce are 140 de zale sculptate în succesiune, realizat dintr-o singură bucată de lemn.
Căucele din lemn purtate, unele acum 200 de ani, de pădureni, în tașcă, pentru a-și astâmpăra setea, și ele adevărate opere de artă, au un loc special în colecția muzeului. Tot aici, există și o colecție impresionantă de linguri, parcă brodate în fibra dură a lemnului. Toate acestea au fost plăsmuite de mâinile dibace și neobosite ale unor meșteri populari din zona Orăștie și Valea Sebeșului.
Este incredibil cum acești oameni simpli, fără studii speciale în domeniul artelor, au reușit să realizeze adevărate capodopere.
Dacă treci prin municipiul Orăștie, fă un popas și vizitează Muzeul de Etnografie și Artă Populară! Vei întâlni oameni atât de faini, angajați ai MCDR, de la care vei afla o sumedenie de informații care mai de care mai interesante. Sunt poveștile străbunilor noștri, cei care au făcut istoria și ne-au lăsat moștenire lucruri de o valoare inestimabilă.
Căuce cu care beau apa din izvoare pădurenii, acum 200 de ani, în zestrea muzeului
Pe lângă straiele populare de tezaur, aici se regăsește și o colecție importantă de obiecte sculptate în lemn. Între acestea se numără o sumedenie de căuce (vase de lemn, de frasin sau de paltin, cu coadă, cu care se scoate apă de băut dintr-un vas mai mare – n.r.). Multe dintre acestea au o vechie considerabilă, de circa 200 de ani, și provin îndeosebi din Ținutul Pădurenilor, zona Munților Poiana Ruscă.
„Aceste căuce erau purtate de pădureni, în tașcă, ori de câte ori porneau la drum, și le foloseau pentru a bea apă, din izvoare, ori fântâni. Era și o bună măsură sanitară. Fiecare căuc era ornamentat într-o manieră caracteristică zonei din care provenea posesorul său. Unul dintre căucele realizate, unul ornamental, are dimensiunea unui degetar”, a declarat, pentru GO Hunedoara, doctor în istorie Mihai Căstăian, arheolog la Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Iubirea dintre doi tineri, pecetluită de furca de tors și batista brodată
O altă parte a obiectelor artizanale de lemn provin de pe Valea Sebeșului, din zona Șugag, unde au existat câțiva meșteri populari care și-au început activitatea în perioada interbelică. Multe dintre creațiile acestora, cum ar fi furcile de tors, se regăsesc și la Orăștie. Povestea acestora este una impresionantă. În partea de sud a Transilvaniei exista obiceiul potrivit căruia, atunci când un flăcău se îndrăgostea de o fată îi ducea în dar o furcă cu aripioare frumos traforate și încrustate.
„Dacă fata nutrea aceleași sentimente pentru flăcău, acesta primea la schimb o batistă, o cusătură foarte frumos brodată. Practic, acest schimb pecetluia sau oficializa cumva o relație de iubire. Avem în patimoniul meuzului câteva și obiecte ce aparțin unui renumit meșter de pe Valea Sebeșului, Ilie Todescu. Este vorba despre câteva linguri foarte frumos ornamentate, cu niște rozete traforate, o lucrătură extrem de elegantă și minuțioasă. De asemenea, avem expus în muzeu și instrumentarul cu care acest meșter realiza aceste obiecte de artă”, a mai menționat Căstăian.
Tezaurul Uman Viu de la Ceru Băcăinți și operele sale
Cea mai importantă colecție este cea care provine de la unul dintre cei mai renumiți meșteri populari, Perța Constantin, care a trăit între anii 1938 și 2016, în comuna Ceru Băcăinți. Un simplu țăran agricultor, care pentru creațiile sale unice a fost declarat, în 2011, Tezaur Uman Viu, într-un proiect al UNESCO de salvgardare a patrimoniului material și imaterial mondial.
În anul 2015, cu un an înainte să treacă la cele veșnice, Perța a fost decorat de Președintele României pentru merite culturale deosebite.
„Era permanent îmbrăcat în straie populare, pe care le purta cu o extraordinară naturalețe și mândrie”, adaugă Mihai Căstăian.
Modalitate inedită de realizare a obiectelor casnice decorative
Perța Constantin s-a remarcat prin modalitatea inedită de a lucra obiecte casnice decorative dintr-o singură bucată de lemn. Banalele linguri de lemn, căuce simple și înlănțuite, furci de tors, lingurare, bâte ciobănești, piese de mobilier, toate se transformau în mâinile sale în opere de artă.
„Acest om lucra manual aproape orice obiect de uz casnic și se mândrea cu o cutie pe care o confecționase pentru a-și purta în ea aparatul radio. Deținem la muzeu și un lanț de lemn, confecționat de acesta, ce are circa 140 de zale. Piesele sunt sculptate în succesiune, dintr-o singură bucată de lemn. El utilizează, în primul rând, părul sălbatic și, pentru anumit piese, lemnul de prun. Impresionează prin simțul proporției, ritmul, felul în care reușește să reproducă aproape automat anumit ornamente și mai ales răbdarea. Cu un simplu briceag și un soi de croșetă, de care se ajuta în momentul în care perfora lemnul, reușea să realizeze adevărate capodopere”, susține doctorul în istorie Căstăian.
Un călugăr duce mai departe tradiția
Potrivit aceleiași surse, această tradiție este, din fericire, continuată de un călugăr, originar tot din zona Ceru Băcăinți, aflat actualmente la Muntele Athos. Și acesta realizează linguri sculptate din lemn și ori de câte ori vine acasă, le aduce celor de ma muzeul din Orăștie câte o lingură frumos sculptată. În ultimii 15 ani, două astfel de liguri au ajuns la muzeu.
„Sculptura în lemn este deosebit de complexă. Trebuie să cunoști spiritul lemnului și ce specie se poate folosi pentru fiecare obiect creat. Să știi cum lucrează fibra, cât de uscat sau ud trebuie să fie. Și e nevoie mai ales să îl asculți. Îți va spune ce trebuie să faci”, a conchis Mihai Căstăian.
