Un spectacol extraordinar de romanțe va avea loc, miercuri, 2 noiembrie, de la ora 18:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, din Deva.
Interpreți reprezentativi ai acestui gen, laureați ai festivalului „Crizantema de Aur”, cel mai important festival de romanțe din țară, vor încânta publicul devean.
Este vorba despre Alina Mavrodin Vasiliu, Alexandru Pugna, Matilda Pascal Cojocărița, Cristian Fodor, Camelia Florescu, Nicoleta Vasile, Darius Divian Iordănescu, Samuel Barani, Alina Huțu și Georgeta Plută.
„Romanţa românească este un gen de o inestimabilă valoare muzicală, estetică, afectivă şi culturală. Readucerea sa în atenţia publicului veteran, dar şi a publicului tânăr, este o datorie de onoare faţă de Patrimoniul Cultural Românesc. Romanţa românească reprezintă un univers emotiv în care regăsim un întreg complex de stări afective omeneşti. Este considerată de specialiştii din domeniul muzical drept una din cele mai vechi subgenuri de muzică uşoară”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Cristian Fodor, șef Serviciu Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Spectacolul va fi acompaniat de orchestra condusă de profesorul George Cîlțea.
Intrarea la eveniment este liberă în limita locurilor disponibile.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0354.408.907.