Surpriză pentru hunedoreni! Spectacolul folcloric de excepție ce va avea loc duminică, 15 ianuarie, de la ora 17:00, cu ocazia redeschiderii Casei de Cultură, va fi reluat în aceeași zi, de la ora 20:00. Decizia a fost luată datorită numărului mare de solicitări din partea publicului hunedorean.
Invitațiile pot fi ridicate începând de vineri, 13 ianuarie, de la ora 12:00, de la casieria interioară a Casei de Cultură din Municipiul Hunedoara. Se vor pune la dispoziţia doritorilor 467 de invitaţii, capacitatea maximă a sălii.
Data evenimentului nu a fost aleasă întâmplător. Astfel, 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, data de naștere a poetului național Mihai Eminescu, va marca acest eveniment special pentru comunitatea hunedoreană. Spectacolul va fi susținut de interpreți din mai multe zone ale țării, Banat, Oltenia, Ardeal, chiar și din Chișinău.
Pe scena Casei de Cultură vor urca îndrăgiții interpreși de folclor Constantin Enceanu, Ghiţă Călţun-Brancu, Mariana Anghel, Mariana Deac, Ciprian Nicolae Roman, Cristian Fodor, Ovidiu Olari, Mariana Suciu, Viorica Brânduşan-Lupo, Ansamblul Etnofolcloric „Plăieşii” din Chişinău și Ansamblul folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”.
Întreg evenimentul, organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Hunedoara şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Hunedoara, va fi prezentat de Iuliana Tudor.