Câteva zeci de elevi, din Hunedoara, dar și din județele Arad și Timiș, vor avea parte de o experiență inedită alături de rangerii din Parcul Național Retezat și Parcul Natural Lunca Mureșului.
Pe parcursul a cinci zile, vor învăța o serie de lucruri pe cât de interesante pe atât de folositoare. Vor descoperi speciile de plante și animale care viețuiesc în cele două parcuri și vor afla de ce este atât de important să avem grijă de natură. De asemenea, vor avea parte de multă distrație și aventură.
Echipa din Hunedoara este completă și se pregătește de plecare. Mai sunt locuri libere doar pentru elevii din Arad și Timiș. Aceștia au posibilitatea să se înscrie pentru tabăra din Retezat până în data 1 iulie.
Micii rangeri hunedoreni sunt gata de aventură în Lunca Mureșului
Cele două tabere Junior Ranger se vor organiza în Parcul Național Retezat și în Parcul Natural Lunca Mureșului. Taberele au durata de câte cinci zile și sunt gratuite pentru 30 de elevi, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, 15 de la Parcul Național Retezat și tot atâția de la Parcul Natural Lunca Mureșului, respectiv județele Arad și Timiș.
Cei 15 elevi din județul Hunedoara vor pleca în data de 26 iunie, alături de rangeri ai Parcului Național Retezat, înspre Parcul Natural Lunca Mureșului. Aici, vor avea parte de o serie de experiențe inedite și vor vedea cu ce se ocupă rangerii.
„Plecarea se va face cu trenul, din Simeria, pentru ca micii rangeri să învețe că este important să folosim mijloacele de transport în comun, pentru a polua cât mai puțin mediul înconjurăor și, totodată, pentru a consuma mai puține resurse.
Odată ajunși, pe parcursul celor cinci zile, vom merge să căutăm specii și habitate și ne vom plimba cu caiacul pe Mureș. De asemenea, vor învăța de ce este important să protejăm natura”, a declarat, pentru GO Hunedora, Lucia Ursu, repezentant al Parcului Național Retezat.
Elevi din Arad și Timiș, așteptați în Retezat
Pentru elevii din județele Arad și Timiș lista pentru înscrieri rămâne deschisă până în data de 1 iulie. Aceștia vor avea ocazia să parcurgă, alături de rangeri din Retezat, o serie de trasee montane și să descopere plante și animale care fac parte din acest areal protejat. Ei vor fi găzduiți în sediul Administrației Parcului Național Retezat de la Nucșoara.
Selecția se face în urma jurizării concursului cu tema „Natura din jurul nostru”. Detalii privind înscrierea pot fi obținute de la adresele: juniorranger.retezat@gmail.com și juniorranger.luncamuresului@gmail.com .
„Junior Ranger și la munte și la luncă”
Taberele Junior Ranger sunt realizate ca parte a proiectului „Junior Ranger și la munte și la luncă”, proiect finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România prin programul Spații Verzi, componenta Arii Naturale Protejate.
Proiectul este implementat de Asociația Rangerilor din România, în parteneriat cu RNP ROMSILVA – Administrația Parcului Național Retezat RA și RNP Romsilva – Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului RA și se derulează în perioada mai – octombrie 2023.
Mai multe detalii puteți afla aici : https://www.ranger.ro/…/junior-ranger-si-la-munte-si…/ .