Reprezentanții Muzeului Aurului din Brad au anunțat modificarea tarifelor atât la bilele de acces, cât și în ce privește taxele de fotografiere și filmare. Noile tarife se aplică începând cu data de 1 martie 2025. În ce privește grupurile care vizitează muzeul, accesul se face cu maximum 10 persoane pe serie și nu se acordă reduceri. Totodată, nu este permis accesul în muzeu cu animale de companie.



Vizitat încă din 1912, Muzeul Aurului din Brad cuprinde piese arheologice descoperite în zona Brad-Crișcior, care dovedesc urme de locuire umană de mai bine de 5.000 de ani, dar și acțiuni de extragere a aurului din mine vechi de peste 2.000 de ani.
De asemenea, ajunși la Muzeul Aurului din Brad, veți putea înțelege istoria mineritului aurifer, pentru că aici sunt expuse unelte folosite atât la extragere, cât și la prelucrare, vechi de peste 200 de ani!
Dacă intenționați să vizitați acest loc fabulos, trebuie să știți că, începând din 1 martie 2025, reprezentanții muzeului au decis modificarea tarifelor, dar și a condițiilor de acces.



Prețul biletelor de acces
Astfel, prețul unui bilet de acces pentru preșcolari și elevi, sub 14 ani, este de 15 lei, în baza carnetului de note.
Elevii care au peste 14 ani, studenții, pensionarii și persoanele adulte cu dizabilități (handicap mediu) trebuie să achite 25 de lei pentru un bilet, în baza documentelor justificative. În cazul vizitatorilor adulți, prețul unui bilet este de 30 de lei.
Cine beneficiază de intrare gratuită
De intrare gratuită beneficiază ghizii, un cadru didactic ce însoțește un număr de minimum 10 elevi, copiii în vârstă de până la 5 ani, copiii cu dizabilități (handicap mediu) pe baza certificatului de handicap. Totodată, accesul gratuit este aplicat și în cazul adultului/copilului cu handicap grav sau accentuat, pe baza certificatului privind încadrarea în gradul de dizabilitate, precum si persoana care îl însoțește, persoanele cu dizabilități posesoare ale cardului european pentru dizabilități și veteranii de război.



De asemenea, accesul gratuit se mai face în baza obținerii unei aprobării prealabile din partea conducerii companiei, aprobarea fiind obținută în urma unei solicitări transmise la sediul C.N.C.A.F „Minvest”.
Aceste solicitări se pot face în cazul unor delegații oficiale, delegații cu caracter cultural, precum și reprezentanți ai acestora care prezintă documente justificative; cercetători în domeniul istoriei, minerologiei, geologiei; conservatori și experți în domeniul patrimoniului cultural național; muzeografi și reprezentanți ai instituțiilor mass-media, pe baza legitimației vizată pentru anul în curs.
Taxe foto și video pentru amatori și profesioniști
Vizitatorii care doresc să fotografieze sau să filmeze în incinta muzeului au și ei de achitat o taxă. Astfel, în cazul amatorilor taxa foto este de 10 lei/aparat, iar taxa video este de 20 de lei/aparat.
Fotografiile și filmările realizate în interiorul Muzeului sunt permise doar pentru uz personal. Publicarea acestora pe internet (inclusiv platforme online de socializare precum Facebook sau YouTube) este strict interzisă. Încălcarea se pedepsește conform legii în vigoare.
- – Taxă pentru fotografiere profesională: – 1000 lei/ora cu TVA inclus.
- – Taxă pentru filmare profesională: – 2000 lei/ora cu TVA inclus.



Pentru solicitări privind fotografiere sau filmare profesionala în afara orelor de funcționare a muzeului, se va percepe o taxă suplimentară în valoare de 300 lei/oră, cu TVA inclus.
Fotografierea și filmarea de către profesioniști sunt posibile numai pe baza unui contract de prestări servicii, încheiat între cele două părți. Solicitările pentru fotografiere și filmare profesională se fac cu cel puțin 48 de ore înainte, la sediul C.N.C.A.F Minvest, pe adresa de e-mail office@minvestdeva.ro , și vor fi confirmate prin e-mail sau telefon.