Un eveniment special va avea loc la finele acestei săptămâni, sâmbătă, 16 septembrie, la The Museum of the Dacian and Roman Civilization Deva. Tinerii de la OrthoCaffe, centrul de voluntariat al Episcopiei Devei și Hunedoarei, vă așteaptă la un „ceai dansant”. E musai să fiți îmbrăcați alb-negru și să mai luați cu voi și voia bună. De restul, se vor ocupa acești tineri minunați care doresc să facă o buclă în timp, în vremuri de demult, prin muzică și dans.
Evenimentul va începe la ora 17:00 și va avea loc în exteriorul Palatului Magna Curia, chiar și în zona Lapidariului. O serie de ateliere vor fi organizate de acești tineri, iar ceaiul va fi și el la loc de cinste. Veți putea degusta o sumedenie de licori de acest gen și aveți ocazia să aflați diferite tehnici de preparare ale acesteia.
Ateliere, jocuri și multă culoare
Dacă vă întrebați ce ați putea face la un astfel de eveniment în afară de a socializa și dansa, aflați că sunt multe lucruri care vă vor face să vă doriți ca timpul să stea în loc.
„Ne vom petrece timpul cu diverse tipuri de ateliere (face-painting, de exemplu) și workshop-uri. Vom avea un photo-corner tematic, unde momentele frumoase din eveniment pot deveni amintiri permanente prin imagine. Cu multe jocuri (board-games), flashmob-uri, mini-festival de lumină și multe alte momente de voie bună, îi așteptăm pe iubitorii de seri cu tematică și activități în stil vechi din Deva și din județul Hunedoara”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Alexandru Boldor, coordonatorul voluntarilor de la OrthoCaffe.
De la retro, la modern
La finalul serii, veți avea parte de o incursiune în cele mai cunoscute hit-uri muzicale, din perioadele „retro” până azi, iar toată lumea prezentă va fi invitată la dans.
„Ne bucurăm să fim gazdele acestui minunat eveniment ce se organizează pentru prima dată într-un alt spațiu din afara cafenelei. Sunt tineri minunați, iar ceea ce reușesc să facă este fantastic. Pe lângă că sunt talentați, sunt și muncitori. Iar acest lucru o demonstrează la fiecare eveniment la care ne oferă, voluntar, sprijinul lor”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Roxana Stăncescu, reprezentant al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Așadar, haideți să-i cunoașteți pe acești tineri frumoși și să vă bucurați alături de ei de o seară memorabilă la poalele cetății. Intrarea este liberă.