S-a scris un nou capitol de succes din seria „Under History”, la The Museum of the Dacian and Roman Civilization Deva. Evenimentul a strâns laolaltă peste 1.500 de participanți, majoritatea tineri, care au fost încântați să afle istoria tatuajelor, dar și să asculte muzica live a trupelor prezente la eveniment.
ROA, Șuie Paparude, Pietonu, Mofo, Voloka SoundSystem au cucerit publicul cu piesele lor, iar jocurile de lumini și reconstrucțiile și animațiile 3D au întregit tabloul celor două seri perfecte, la poalele cetății.
„Este un eveniment cu un concept care mixează prezentarea unor artefacte din colecțiile muzeului și a informațiilor despre acestea cu elemente din tehnica digitală contemporană și cu muzica live.
Iar scopul acestuia este de a promova patrimoniul muzeului într-un mod mai atractiv, în special pentru publicul tânăr. Ceea ce, de altfel, am și reușit să facem în weekendul ce a trecut.
A fost un eveniment reușit. Publicul a fost extrem de interesat de atelierele artiștilor prezenți, iar muzica trupelor care au concertat i-a cucerit pe toți”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Roxana Stăncescu, conservator la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, căreia îi aparține conceptul organizării acestui eveniment.
De la tatuajul arhaic, la cel contemporan
Acțiunea evenimentului a început în fiecare seară cu atelierul de arheologie experimentală, condus de dr. Marius Barbu, arheolog la MCDR Deva, și cel de tatuaj contemporan, coordonat de artista Raluca Păsculescu din Deva.
În cadrul Atelierului de Arheologie experimentală, cei prezenți au avut ocazia să afle amănunte despre tehnica tatuajului arhaic. Marius Barbu, unul dintre puținii cercetători care se ocupă cu arheologia experimentală în România, a realizat replici după instrumente arhaice de tatuat, folosind materiale precum os și piatră. De asemenea, bazându-se pe tehnici de prelucrare străvechi, a pregătit pigmentul pentru tatuaj, conform unor rețete arhaice, în vase prelucrate după metode preistorice și a redat modele de tatuaje specifice perioadelor străvechi.
În paralel cu atelierul de tatuaj arhaic a fost organizat și un Atelier demonstrativ de tatuaj contemporan. În cadrul acestui atelier, tinerii au putut explora tehnicile contemporane de tatuaj. De la pregătirea uneltelor de tatuat și a suprafeței, la demonstrarea tehnicilor de tatuat folosite în zilele noastre. Totodată, cei interesați au avut ocazia să testeze tehnica tatuajului și chiar să traseze primele linii și puncte.
Nelipsite au fost și reconstrucțiile 3D și animațiile care, de această dată, au prezentat cele două mumii descoperite pe teritoriul Europei, ambele tatuate: Ötzi, the IceMan (epoca bronzului) și Prințesa de la Ukok (prima epocă a fierului, civilizație scitică).
Au fost două seri memorabile, în care istoria și modernismul „au mers la braț”, prin Lapidariu.