Dacă nu v-ați făcut planuri pentru weekendul care vine, GO Hunedoara vă face o propunere de nerefuzat! O escapadă sus, în vârful muntelui, chiar în casa șoimului. Și nu orice șoim, ci legendarul șoim din Parâng, Toma Coconea, veteranul curselor Red Bull X-Alps și instructor de zbor cu parapanta. Tocmai a anunțat că spațiul de cazare pe care îl deține este liber în perioada 9-11 august.
Vremea se anunță perfectă pentru zbor cu parapanta, iar la îndemână sunt și drumețiile spectaculoase prin Parâng. Ce mai pui că la finalul zilei ai parte de un apus de soare mai ceva ca-n filme.
Relaxat în ciubăr, poți să te rătăcești cu privirea până departe, pe culmile munților, iar odată cu lăsarea întunericului priveliștea devine și mai fascinantă. Dacă încă mai stai pe gânduri poate ar fi bine să îl aducem în discuție și pe probabil la fel de faimosul motan Elfi. Deși și-a mutat domiciliul la vecini, este în continuare vedeta locului.
Adrenalină, distracție și relaxare, în Parâng
Acasă la Coconea, la 1.500 de metri altitudine se poate ajunge cu mașina, drumul fiind asfaltat. Odată ajuns la destinație, nu-ți rămâne decât să te bucuri de farmecul copleșitor al locului. În orice direcție întorci privirea peisajele te lasă fără cuvinte. La fel ca și locul pe care Coconea l-a numit acasă.
Variantele de petrecere a timpului liber sunt infinite și ai nevoie de câteva zile bune pentru a putea cuprinde cam tot ce poate oferi acest loc de poveste. Dacă vrei să zbori, o poți face alături de Șoimul din Parâng. Adrenalina va fi la cote maxime, iar experiența va fi, garantat, de neuitat.
Poți să mergi în drumeții medii sau lungi către lacuri glaciare sau să optezi pentru un traseu până pe Parângu Mare, în funcție de cât te țin picioarele, iar după, vine răsfățul. O porție zdravănă de relaxare în ciubărul cu hidromasaj. Aici, apusurile sunt magice și, odată cu lăsarea întunericului, priveliștea ce cuprinde toate luminile Văii Jiului este de vis.
„Avem disponibile 20 de locuri de cazare, iar casa dispune de o bucătărie complet utilată, dar și grătar. Cei care doresc să încerce zborul cu parapanta îi invit cu mare drag să planăm împreună și să ne bucurăm de libertate deplină. În cazul în care oaspeții noștri au o zi mai lejeră, cu vreme mai puțin favorabilă, și vor să cunoască locurile de aici, îi îndrumăm înspre obiectivele din zonă. Îi aștept cu drag pe cei care vor să petreacă zile de vis, în locul drag sufletului meu, la mine acasă, în Parâng!”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Toma Coconea.
Pentru mai multe detalii și rezervări puteți accesa pagina de Facebook – Coconea’s home și aveți la dispoziție un număr de telefon la care puteți afla o serie de detalii.