După o lungă perioadă de absență în spațiul expozițional, din cauza pandemiei de coronavirus, Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) propune publicului o nouă expoziție de fotografie. De această dată, sunt expuse, în aer liber imagini spectaculoase cu municipiul Deva, în bastionul de Sud-Est din Cetatea Devei.
Expoziția de fotografii poate fi admirată timp de trei săptămâni, până la mijlocul lunii iulie. Artiștii care expun sunt Grigore Roibu, Marius Ișfan, Radu Muntean, Edwina Kasler și Cristian Resiga. Intrarea la expoziția de fotografie este liberă.



Imaginile spectaculoase cu orașul Deva sunt expuse în aer liber și vor putea fi văzute de turiști sau localnici, timp de trei săptămâni. Evenimentul este organizat cu respectarea regulilor impuse de starea de alertă instituită în contextul pandemiei de COVID-19.








„Expoziția „Deva în imagini” este realizată de Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni în colaborare și cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva și ne-am bucurat că ne-au ajutat în organizarea acesteia.
Sunteți așteptați să vă bucurați privirea și sufletul cu imagini ale municipiului Deva surprinse de artiștii fotografi Marius Ișfan, Radu Muntean, Edwina Kasler, Cristian Resiga și subsemnatul. Accesul la expoziție se poate face pe la Poarta I a cetății.
Această pandemie ne-a încurcat puțin și pe noi fotografii, dar am reușit, acum, să revenim în fața publicului cu o expoziție de fotografii cu unele dintre cele mai frumoase imagini din Deva. Chiar dacă nu sunt foarte multe fotografii expuse acum, am considerat că este important să venim în fața publicului cu o expoziție, pentru ca lumea să nu uite că suntem singura asociație profesională care sprijină arta fotografică din județul Hunedoara.
Nu ne oprim aici cu aceste expoziții, iar în viitor sperăm să fim și în centrul municipiului Deva, dar vom dezvălui la momentul oportun”, a declarat, pentru Go Hunedoara, fotograful Grigore Roibu, președintele Asociației Artiștilor Fotografi Hunedoreni.

Despre Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni
Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) a fost fondată în anul 2017, fiind prima asociaţie profesională din judeţul Hunedoara care promovează arta fotografică şi artiștii fotografi din regiune.
AAFH a stabilit relaţii de parteneriat cu mai multe cluburi şi asociaţii din Transilvania, dar și cu Asociaţia Artiştilor Fotografi din România. „Unul dintre obiectivele importante al AAFH este promovarea prin imagine a obiectivelor istorice, naturale și culturale din județul Hunedoara.
Începând din 2018, AAFH a înființat „Școala de Fotografie”, în cadrul căreia organizează atât cursuri de iniţiere în fotografia digitală, cât și cursuri de specializare acreditate de Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii în meseria de fotograf”, a declarat pentru GO Hunedoara, Grigore Roibu, președintele Asociației Artiștilor Fotografi Hunedoreni.