Zeci de fotografii excepționale, realizate de artiști din Hunedoara și Cluj, vor putea fi admirate, vreme de cel puțin o lună, în Sala Bethlen a Castelului Corvinilor, din municipiul Hunedoara. Sunt prezentate cele mai reușite fotografii, cu peisaje de poveste, portrete de neuitat, ori pur și simplu instantanee surprinse în municipiul Hunedoara, și nu numai.
Vernisajul expoziției „Foto-CONurbatia” urma să aibă loc la finalul acestei săptămâni, în 27 martie, însă, din cauza ratei mare de infectare cu noul coronavirus, organizatorii au fost nevoiți să amâne evenimentul pentru perioada următoare, când numărul infectărilor va mai scădea.
„Dacă rata de infectare va urma un trend descendent, dorim să organizăm prezentarea oficială a evenimentului. Sunt 70 de artiști expozanți. O parte din lucrări, respectiv 41, ce aparțin unui număr de 29 de artiști fotografi, din Cluj și Hunedoara, sunt expuse în castel, iar o altă parte la Galeria de Arte Corvin”, a declarat, pentru GO Hunedoara, administratorul Muzeului Castelul Corvinilor, Sorin Tincu.
Data la care se va organiza vernisajul expoziției va fi comunicată, ulterior, de către organizatori.