A primit o casă moștenire de la bunicul său, într-un vârf de deal, la peste 1.000 de metri altitudine, pe culmea ce desparte Țara Hațegului de Ținutul Pădurenilor. Un loc în care mai locuiește o singură persoană, însă a cărui frumusețe este parcă ireală. Satul Mesteacăn, căci despre el este vorba, din comuna Răchitova, a rămas aproape părăsit. Dar, încă mai trăiește, grație îndrăznelii tânărului Andrei Păran, de 34 de ani, de a visa că aceste locuri ale copilăriei sale vor dăinui peste veacuri. Acesta a renovat casa părăsită, de peste 40 de ani, în care au locuit strămoșii săi și oferă găzduire oricărui turist care cutează să urce până aici, printre nori, pentru a poposi în acest colț de Rai. Singura plată pe care o percepe oaspeților, pentru cazare, este zâmbetul și voia bună.
„Numai tu vei mai călca prin sălbăticia asta!”
„Andrei, pregătește-te că merem până la Răchitova la Primărie! M-am hotărât! Îți las ție casa de la Mesteacăn. Știu sigur că numai tu vei mai călca prin sălbăticia asta!” Aceasta a fost ultima și cea mai arzătoare dorință a lui moș Siminic, „Dumuță”, așa cum îi spuneau cunoscuții, pe care a pus-o în practică cu puțin timp înainte să treacă la cele veșnice. În aceste locuri a trăit până în 1972, când a fost nevoit ca, împreună cu soția sa, să coboare în Hațeg, pentru ca fiica lor, mama lui Andrei, Angelica, să poată merge la școală.
„Legătura dintre mine și bunicul meu a fost una specială. L-am iubit și m-a iubit enorm. Îmi povestea ore în șir despre viața lor, cât le era de greu, cât de grele erau iernile la Mesteacăn și cât era el de împlinit că a putut să coboare la „civilizație” pentru o viață mai ușoară. Anii au trecut, iar ei urcau tot mai rar la casa părintească. În anii 90, îmi amintesc cum mergeam la Mesteacăn să facem țuică, iar pentru mine era o reală plăcere să dorm în vozul culcat, umplut cu fân”, își amintește Andrei Păran.
Bătrânul a murit, iar peste promisiuni s-a așternut uitarea
Tânărul Andrei a fost impresionat de decizia bunicului său, însă la scurt timp după ce bătrânul a decedat a și uitat promisiunea făcută. Aceea de a nu lăsa să piară casa bunicilor.
„Bunicul a murit în august 2012, iar eu până în anul 2016 nu am mai urcat în Mesteacăn. Într-o zi povesteam cu bunul meu prieten Sandu despre cireșată și cum nu mai găsește el cireșe sălbatice. Mi-am amintit atunci că aveam cireși sălbatici la Mesteacăn și am dat o fugă până acolo, împreună cu tata, Sandu și fratele lui, Cristi. Abia am ajuns la casă din cauza mărăcinilor și a vegetației care crescuse, ca la o casă părăsită. A fost atât de trist să văd locul acela care murise, locul unde au trăit ei, locul strămoșilor mei. Atunci mi-am amintit ce i-am promis bunicului meu și cum arăta de fapt locul”, a povestit, pentru GO Hunedoara, Andrei Păran.
Cum a renăscut casa de pe deal
După această vizită în locurile copilăriei, Andrei a fost marcat de imaginea casei părăsite, iar gândul că nu și-a respectat promisiunea față de bunicul său a început să îl bântuie.
„M-am întors la Hațeg și nu aveam liniște în patul meu cald, mă gândeam non stop la locul acela, la promisiune, la el, la amintirile cu bunu’! În toamna anului 2017, împreună cu tata, am început curățarea terenului. A fost și încă mai este enorm de mult de muncă. Când locul a prins contur, iar casa a fost scoasă la lumină, fiind pe un deal de unde se vede Țara Hațegului și Munții Retezat, i-am pus denumirea de House On The Hill, adică Casa de pe deal!”, spune cu mândrie Andrei Păran.
Are ușa deschisă pentru orice turist, iar cazarea se plătește cu…zâmbete
După ce a început să transforme casa năpădită de vegetație din inima pădurii, într-un loc demn de locuit, Andrei s-a gândit să împartă frumusețea și liniștea acestor locuri și cu drumeții care străbat aceste ținuturi. Astfel, oricine își dorește să poposească pe aceste meleaguri poate să-i ceară adăpost lui Andrei. Surprinzător, gazda percepe o taxă pe care niciun investitor nu se gândește să o practice. Astfel, oaspeții trebuie doar să zâmbească sincer și pot poposi în gospodăria lui Andrei cât vor.
„Vreau să împart frumusețea acestor locuri cu toți cei care iubesc viața la țară și natura. Iar cea mai mare răsplată este atunci când turiștii pleacă de aici fericiți, încărcați de energia pozitivă pe care o emană acest loc și cu plămânii inundați de aerul curat”, spune tânărul hațegan.
E atât de multă frumsețe în jur încât ți-ai dori ca, dacă Raiul există, să arate exact la fel. Arbori semeți, cireși, care atunci când înfloresc te îmbată cu miresma lor dulce. Vara este o splendoare, în aceste locuri, toamna te amețește cu bogăția de culori, iar iarna e ca-n povești – pură și imaculată, cu troiene până la brâu.
Vor să investească, dar prețurile percepute sunt exagerate
Satul nu este unul foarte mare ca întindere, iar în „picioare” mai stau maximum 20 de case, multe dintre ele în stare avansată de degradare.
„Îmi pare atât de rău să văd că nu se pune preț pe ele, sunt bijuterii făcute din bardă, cum nu se mai fac în zilele noastre. În mijlocul satului se găsește biserica, ce datează din anul 1898, și unde în fiecare an în data de 12 mai se ține hramul. Este singura zi din an în care mulți oameni urcă la Mesteacăn, iar micuța biserică e plină. Intrigant este faptul că, deși sunt persoane care doresc să cumpere case părăsite din acest sat, proprietarii percep niște prețuri aberant de mari. Pentru niște ruine. Și, în acest mod, nu ai cum să readuci la viață satul. Ar trebui să fie conștienți de reala valoare a imobilelor și să le vândă celor care își doresc să le refacă, la adevărata valoare, nu să le lase să se dărâme”, mai menționează tânărul Păran.
Planuri mărețe pentru viitor. Maratoane și tururi cicliste, vara. Iarna, schi de tură
Andrei nu vrea să se oprească doar la a renova casa bunicilor. Își dorește să facă cunoscute locurile copilăriei sale. Astfel, s-a gândit ca, odată ce vom trece peste restricțiile impuse de această pandemie de Covid-19, să organizeze la Mesteacăn un maraton. Mai mult, fiind implicat într-o serie de proiecte menite să promoveze minunata Țară a Hațegului, a reușit să includă satul pe harta traseelor de bicicletă. Și pe timp de iarnă aici pot ajunge iubitorii sporturilor de sezon, pentru a practica îndeosebi schiul de tură.
„Îmi amintesc cât de frumos era odată, când erau curțile pline de oameni, se întâlneau, stăteau la povești. Îmi doresc și voi face tot ce-mi stă în putere pentru a readuce forfota de altădată pe ulițele satului!”, spune tânărul hațegan.
În Mesteacăn ar fi urmat, în Epoca de Aur să fie construit un centru pentru persoanele cu boli respiratorii, aerul fiind foarte curat, dar și unul pentru persoanele cu probleme neurologice, liniștea de aici fiind una vindecătoare. Însă, odată cu Revoluția din 89, au murit și mărețele planuri și, odată cu ele și visele celor care au trăit în aceste locuri.
