Ia-ți schiurile ori placa și, în weekend, fugi la Straja! Trei pârtii vor fi funcționale, Mutu, Constantinescu și Platoul Soarelui. Dacă și Crăiasa Zăpezii își va face drum pe aici, rețeta pentru o escapadă de iarnă reușită, în natură, va fi completă. Până atunci, însă, administratorii pârtiilor din stațiune și-au pus la muncă armata de tunuri, cu ajutorul cărora încercă să mențină un strat de zăpadă optim.
„Pentru acest final de săptămână vom avea deschise, în stațiune, trei pârtii: Mutu, Constantinescu și Platoul Soarelui. Sperăm că iarna își va intra pe deplin în drepturi, pentru a putea deschide noi pârtii”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Emil Părău, principalul investitor din stațiunea montană Straja.
Fabrica de zăpadă, în acțiune
La începutul acestui sezon, au ajuns în Straja 10 lănci pentru zăpadă și un tun performant, toate achiziționate de firma omului de afaceri din Valea Jiului, Emil Părău.
Cele 10 lănci au fost montate deja pe Pârtia Baloo, special amenajată pentru sanie în iarna anului trecut. De altfel, unica din Straja, care are o lățime de circa șase metri și o lungime de peste un kilometru. În ce privește tunul, acesta va produce zăpadă pentru zona dintre Pârtia Constantinescu și Mutu.
Alături de noile instalații achiziționate, pe domeniul schiabil din Straja, care măsoară aproximativ 25 de kilometri de pârtii, sunt amplasate circa 30 de instalații pentru producerea zăpezii artificiale. Toate aceste instalații sunt poziționate în așa fel încât să se poată schia de pe o pârtie pe alta.
Dacă ajungi în Straja, poposește pentru câteva minute și la schitul din stațiune. Are o poveste impresionantă, iar galeria cu sfinți sigur te va impresiona.
Îți recomandăm să citești și :