Lucrările de reabilitare şi amenajare a Incintei I din Cetatea Deva, partea din vârful monumentului istoric, un proiect spectaculos, sunt aproape de final. Iar de anul viitor și această parte a cetății va fi reintrodusă în circuitul turistic. În plus, edilul șef al urbei de la poalele cetății spune că întreaga cetate va găzdui, în anul care vine, o serie de evenimente. Și telecabina va funcționa în curând.
„Refuncționalizarea Incintei I și reintroducerea acesteia într-un circuit turistic coerent, alături de incintele II și III care sunt deja reabilitate, va determina funcționalitatea întregului monument istoric, creând premisele dezvoltării turismului cultural-istoric, punerea în valoare a istoriei și tradițiilor zonei și implicit creșterea numărului de turiști. Sunt foarte mulțumit că și acest proiect l-am dus la bun sfârșit, așa cum voi face cu toate investițiile din Deva. Este un proiect care pune în sfârșit în valoare frumusețea Cetății noastre, emblema municipiului Deva.
Lucrările la Incinta I sunt finalizate în proporție de 99 la sută. Se mai lucrează, însă, la mici finisaje și, cel mai probabil, la începutul anului viitor, în ianuarie, vom face recepția lucrării”, a declarat, pentru GO Hunedoara, primarul municipiului Deva, Florin Oancea.
Această investiție are o valoare totală de peste 23 milioane lei (aproape 5 milioane de euro), contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene fiind în valoare de 18,7 milioane lei. Sursa de finanțare: Programul Operațional Regional, prin Agentia pentru Dezvoltare Regională Vest.
Și telecabina va funcționa, în curând, iar anul viitor cetatea va avea și iluminat arhitectural
Și noua telecabină va fi funcțională în curând. Iar luminile arhitecturale vor reda și ele strălucirea cetății. Și literele ce alcătuiesc numele orașului de la poalele cetăți vor fi reașezate la locul lor.
„La telecabina lucrările sunt finalizate, însă mai este necesar să autorizația ISCIR. Totodată, un alt motiv pentru care s-a impus amânarea pornirii telecabinei, a fost acela că, neputând să facem angajări din exterior pentru posturile de liftieri, s-a impus să calificăm trei persoane, angajați ai primăriei. Astfel, cel mai târziu în luna ianuarie vom putea să pornim telegondola care va circula, la fiecare cursă, cu liftier.
În ce privește luminile arhitecturale și literele ce alcătuiesc numele orașului, acestea vor face parte dintr-un alt proiect pe care îl vom demara și finaliza în cursul anului viitor”, a conchis primarul municipiului Deva.
Noul ascensor are o capacitate de 30 de locuri și a înlocuit telecabina care transporta doar 16 persoane.