Lucrări fotografice deosebite, de mari dimensiuni, ale unor artiști fotografi hunedoreni, pot fi admirate, până în data de 30 august, între orele 10:00 și 18:00, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva. Fotografiile sunt expuse în sălile destinate artelor vizuale din Palatul Magna Curia și fac parte din Salonul de vară – AAFH Ante Portas, ediția a IV-a. Ante Portas este un proiect expozițional al membrilor Asociației Artiștilor Fotografi Hunedoreni, aflat la cea de-a IV ediție. Salonul reprezintă o sinteză valorică a activității membrilor în ultimii cinci ani. Între expozanți se numără și un angajat al muzeului devean. Este vorba despre Daniel I. Iancu, cercetător științific III la Secția de Istorie și Artă a MCDR Deva.
„Lucrările noastre sunt un imbold, atât pentru noi, cât și pentru publicul nostru, de a dezvolta spiritul interogativ, reflexiv și artistic în domeniul fotografiei. Într-o lume cu tendințe estetice globalizate, considerăm importantă și în acest an prezența noastră, care scoate în evidență specificitatea locală, în cadrul evenimentelor culturale din această vară care se desfășoară la Deva”, a declarat Grigore Roibu, președintele AAFH.
Expun: Francisc Németh, Alexandru Popa, Cătălin Mătăsaru, Adrian Stoica, Grigore Roibu, Marius Ișfan, Daniel I. Iancu, Răzvan Boghici, Gabriel Pădurean, Iulian Solda, Călin Corpaciu, Horia Preja, Edwina Kasler, Octavian Simion, Nicolae Oprea, Cristian Rus, Andrei Rosetti, Cristian Resiga, Vasile Sârb, Ioan Todor, Adrian Sopincean, Radu Muntean, Marius Țăruș, Sebastian Vasiu.