Straja este din nou „pe val” și în acest an. Zăpadă e din plin, iar cei care dețin domeniile schiabile din stațiune fac tot posibilul ca turiștii care le calcă pragul să aibă parte de tot confortul. Dacă la finele săptămânii trecute erau deschise trei pârtii, acum, alte trei îi așteaptă pe împătimiții sporturilor de iarnă să își testeze schiurile ori plăcile de snowboard.
„Deschidem toată partea de sus a domeniului schiabil din Straja. Adică, pe lângă pârtiile Constantinescu, Mutu 1 și pârtia Alfa, mai deschidem și pârtia Canal 1, Canal 2 și Mutu 2. Am pus la treabă tunurile de zăpadă și astfel am reușit să amenajăm și aceste pârtii. Sperăm să avem parte de zăpadă și în perioada următoare pentru a reuși să deschidem cât mai curând toate pârtiile”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Alin Părău, administrator pârtie Straja.
Se lucrează de zor la pârtia pentru sanie
Singura pârtie pentru sanie din Straja, situată de o parte a pârtiei Sfântul Gheorghe, va fi inaugurată săptămâna viitoare. Aceasta are o lățime de circa șase metri și o lungime de peste un kilometru.
„Sperăm ca până de Crăciun, miercuri sau joi, săptămâna viitoare, să reușim să deschidem pârtia Baloo, la care lucrăm continuu de ceva vreme. Astfel, de Crăciun copiii care vor veni în stațiune se vor putea întrece cu săniile”, a mai menționat Alin Părău.
Își recomandăm să citești și:
Zăpada a pus stăpânire pe Straja. Majoritatea pârtiilor se deschid din acest weekend | GO Hunedoara