În zona Zarandului de Munte, din jurul Bradului, există obiceiul încondeierii ouălor de Paști, încă de la începutul secolului XX. Pe lângă împistrire, ouăle se vopseau în coji de ceapă sau coajă de arin. Totodată, pentru a se obține culoarea violet, specifică zonei, se pisa mina de creion chimic, pulberea obținută fiind amestecată cu apă caldă și puțin oțet.
Exista un întreg ritual atunci când femeile din sat începeau împistrea ouălor. Acestea erau încondeiate fie în Vinerea Mare ori în Joia Mare. Însă munca putea dura până în sâmbăta Paștelui. La final, se alegeau cele mai frumoase ouă care erau puse fie la icoane, fie în „camera bună”. Dacă acesta nu se stricau, era semn că familia va avea sănătate și bunăstare pe întreg parcursul anului.
Acest obicei, al împistririi ouălor, a fost practicat și foarte popular în mai multe localități din această zonă până în urmă cu aproximativ 20 de ani. Însă, s-a pierdut, încet, în negura vremii. Acum, muzeograful – etnolog Monica Dușan, de la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad, încearcă, an de an, în preajma sărbătorilor pascale, să le insufle tinerilor care vizitează muzeul dragostea pentru acest minunat meșteșug.
Împistrirea ouălor se făcea la casa unei femei din sat
Împistrirea ouălor se făcea de obicei în Vinerea Mare, mai rar, sâmbăta după-amiază. Pentru început se alegeau pentru decorare ouăle cele mai mari și mai albe, fără defecte și pete. Erau preferate ouăle de rață, cine avea, sau ouăle de curcă, pentru că erau mai mari și mai albe. Pistruii de pe cele de gâscă erau bine acoperiți de vopsele. Ouăle se spălau și se puneau la fiert la foc domol.
„Cu câteva zile înainte de a începe împistrirea ouălor, mai multe femei din sat stabileau casa la care urmau să se întâlnească pentru a derula acest procedeu. Aceasta, deoarece întreg procesul de împistrire era destul de complicat și anevoios. De aceea, fiecare dintre femeile participante se specializaseră, în timp, în executarea unei anumite operațiuni: desenarea oului, vopsirea lui, umplerea cu ceară, scufundarea în vopseaua de bază, ștergere, pregătirea vopselelor”, explică, pentru GO Hunedoara, muzeograf – etnolog Monica Dușan, de la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad.
Aceste grupuri de femei se păstrau peste ani, fiind constituite după vecinătăți, grade de rudenie sau prietenii. Și casa unde se adunau era de obicei aceeași, pentru că erau necesare anumite condiții. Împistrirea se făcea într-o bucătărie de vară, pentru că în timpul procesului respectiv, rezulta mult fum înecăcios, de la ceara care trebuia topită și încinsă bine. Uneori aceasta lua foc. Totul se făcea cu multă atenție.
Doar câteva femei mânuiau „pișâța”
Împistrirea ouălor presupunea o anume îndemânare, precizie, răbdare, o practică mai îndelungată și un minim gust artistic. Procesul de împistrire începea prin trasarea unui desen, în funcție de preferințe, pe suprafața albă a oului fiert, cu ajutorul unui instrument numit în zonă pișâță sau pcișâță.
Acesta era confecționat de bărbați dintr-o așchie de lemn, în care se înfigea, în unghi drept, un tubuleț metalic. Tubul metalic era confecționat în trecut, din învelișul metalic de la capetele șireturilor, astăzi din alte tuburi metalice. Cu cât acest tub prin care se scurgea ceara fierbinte era mai subțire, cu atât desenul realizat pe ou era mai precis, mai frumos.
„Doar una sau două femei din grup se ocupau de această fază de desenare cu ceară a oului, acelea care aveau o anume înclinație naturală spre desen, gust artistic și bineînțeles, o experiență de mai mulți ani. După ce oul era desenat cu ceară, era preluat de cele care se ocupau de colorarea desenului, cu vopselele din timp pregătite”, mai precizează Monica Dușan.
Ouăle, vopsite cu anilină sau mină de creion chimic
Prin anii 70, pentru colorarea ouălor se utilizau vopselele de anilină, cu care se vopsea lâna. Totodată, culoarea de bază în zonă era violetul și se obținea din pisarea minei de creion chimic, pulberea obținută fiind amestecată cu apă caldă și puțin oțet.
„Odată aplicate culorile, ouăle erau așezate cu grijă pe ziare sau cârpe, pentru a se usca. De acolo, erau luate de către cele care se ocupau cu acoperirea ouălor cu ceară, folosindu-se din nou, de o așchie de lemn. Acestea, înmuiau bețișorul de lemn în ceara fierbinte și acopereau cu ceară părțile din ou care fuseseră colorate înainte. După ce toate aceste culori erau acoperite cu un strat de ceară, se puneau la o parte, urmând apoi să fie scufundate în vopseaua de bază, care devenea astfel, fondul desenelor realizate anterior pe ou”, mai menționează muzeograful brădean.
Scoase din vopsea, ouăle erau din nou puse la uscat, după care, se apropiau de plită sau de o lopată cu jar. Mai apoi, cu o cârpă se ștergea ceara de pe ele, pentru a scoate la iveală desenul executat anterior. Părțile acoperite inițial cu ceară devin albe, iar cele colorate au culorile de dinaintea introducerii în culoarea de fond.
De asemenea, ouăle mai erau fierte în foi de ceapă dar și în coajă de arin. Rezultau ouă colorate în diferite nuanțe de galben, maro sau maro-roșcat.
Păstrează viu acest meșteșug
În prezent se mai împistresc ouă în zonă doar la Ribița, la Uibărești, Rișculița, Căraci și la Crișan. În restul satelor, poate cu totul accidental să-l mai întâlnim practicat.
„Timpul îndelungat necesar pentru împistrirea unui număr mic de ouă (10-20 bucăți), efortul considerabil depus, răbdarea și migala necesare, au făcut ca acest meșteșug să fie pe cale de dispariție. De asemenea, a apărut o pauză între generații, deoarece femeile mai în vârstă care știau acest meșteșug s-au mutat într-o altă lume, iar astăzi, copiii nu mai au de la cine să învețe tehnica de împistrire a ouălor”, conchide Monica Dușan.
Aceasta încearcă să păstreze viu acest meșteșug și organizează ateliere, în cadrul cărora transmite tinerilor această tehnică a împistririi ouălor.
Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad este instituție subordonată Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva. Atelierele se desfășoară la sediul muzeului din Brad, strada Cloșca, nr. 4.
Vă recomandăm să citiți și :
