La Berryland s-a dat startul distracției, încă din 27 aprilie, când porțile complexului recreativ au fost redeschise. Se anunță un sezon „aromat”, în care vedete vor fi fructele de pădure cultivate pe întinsele culturi de la Bretea Română, o frumoasă comună situată la poalele Retezatului, în inima Țării Hațegului.
Iar vacanța de 1 mai și Paște va fi de poveste pe acest tărâm. Astăzi, 1 mai, se încing grătarele, dar nu lipsesc nici delicioasele fructe de pădure, iar joaca și voia bună vă așteaptă să petreceți clipe memorabile alături de cei dragi.
Complexul va fi deschis în fiecare zi, până în 7 mai. Mai apoi, pentru o perioadă, se va deschide doar la final de săptămână.
„Până în data de 7 mai vom avea deschis în fiecare zi, în intervalul orar 10:00 – 20:00. După această dată vom avea deschis, pentru o perioadă, numai în weekenduri. Însă, dacă vor fi grupuri care vor dori să ne viziteze în cursul săptămânii vom deschide. Dar, cu condiția să anunțe din timp și să specifice dacă doresc să servească și masa în incinta complexului nostru”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Ana Maria Neculai, reprezentant al Berryland.
Ferma de păsări extinsă, sală de lectură și stand de dulce, între noutăți
Sezonul acesta, cei de la Berryland au venit cu o sumedenie de noutăți. Au amenajat un spațiu de joacă în interior pentru copii cu vârste de până la șase ani, dar și o sală de jocuri pentru copiii cu vârste de peste 12 ani și adulți, echipată cu darts și shuffleboard. O altă surpriză, pentru cei mari este standul de tragere la țintă cu pistoale airsoft.
„Am extins și ferma de păsări și animale de curte, astfel că, la o simplă plimbare prin fermă, copiii pot face cunoștință cu peste 300 de exemplare. Aici avem două foișoare amenajate pentru a proteja de razele soarelui pe cei care doresc să admire animalele. Totodată, și locul de joacă pentru copii este complet umbrit.
În categoria noutăți culinare avem standul de dulce, de unde oaspeții noștri pot cumpăra vată pe băț și înghețată sau fructe trecute prin fântâna de ciocolată.
Mai mult, am transformat o sală de jocuri virtuale în sală de lectură. Este un spațiu unde tăcerea cărților se îmbină cu armonia muzicii preferate, direct prin Bluetooth, în căștile oferite de noi”, a mai precizat reprezentanta Berryland.
Când veți putea gusta din primele fructe?
Trebuie să mai știți că primele fructe gata de cules și gustat, respectiv căpșunile, vor apărea pe întinsele culturi de la Berryland abia la finele lunii mai. Însă, până atunci, dacă pașii vă poartă prin aceste minunate locuri, veți putea gusta din fructele recoltate anul trecut din care cei de la Berryland prepară niște smoothie-uri absolut delicioase.
Prețuri
Pentru copii, cu vârste de până la 12 ani, prețul unui bilet de acces este de 25 de lei, în timp ce pentru cei de peste 12 ani și adulți, prețul este de 35 de lei. În prețul biletului este inclusă și o consumație, fie apă, ori un smoothie, cafea, cappucino sau, la alegere, vată pe băț sau înghețată.