După ce i-a cucerit pe daci, având acum acces la minele de aur din Apuseni, deci cu o situație financiară incomparabil mai bună decât anterior cuceririi provinciei, împăratul Traian a avut ambiția să construiască, în partea de vest a Țări Hațegului, capitala Daciei romane, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.
Zidurile cetății („intra muros”) cuprindeau în interior și apărau un oraș cu o întindere pe 33 de hectare. Pe alte aproximativ 80 de hectare, în exteriorul zidurilor, romanii au ridicat case și monumente publice, dar și morminte. Multe dintre ruine se regăsesc, astăzi, în curțile hațeganilor, în grădinile sau pe câmpurile lor, actualul sat Sarmizegetusa suprapunându-se peste vechea așezare romană.
Sarmizegetusa Ulpia Traiana era, așadar, un oraș de dimensiune medie, în comparație cu celelalte orașe ale imperiului. Orașul era locuit de aproximativ 30.000 de persoane. Metropola şi oamenii săi de afaceri deţineau şi controlau, spun istoricii, comerţul de la Dunăre, agricultura din Valea Mureşului, dar și veniturile consistente ale minelor de aur Apuseni. Astăzi, satul Sarmizegetusa nu mai are decât aproximativ 2.000 de locuitori.
Zona este una splendidă: în apropierea Masivului Retezat și la numai 8 kilometri de Porțile de Fier ale Transilvaniei! Conectate cu capitala erau locuințele de vară ale celor mai înstăriți dintre romani, situate în ceea ce ei numeau “territorium”.
Sunt foarte cunoscute fermele romane (“villa rustica”) de la Hobița sau Sântămărie Orlea. Existau și așezările din apropierea izvoarelor termale, numite Aquae sau Germisara, de fapt, actualele orașe Călan și Geoagiu Băi. Acest territorium s-a întins, de altfel, spre Ampelum (Zlatna), dar și spre Dierna (Orșova), potrivit site-ului http://www.sarmizegetusa.mcdr.ro/.
Și, deși Traian a construit un singur oraș în noua provincie, succesorii săi au mai construit încă 11! Sarmizegetusa romană avea să fie locuită, spun istoricii, până spre sfârșitul secolului al IV-lea, începutul secolului al V-lea, când, veniți dinspre Banat, slavii vor pătrunde în zonă, lăsând drept mărturie toponimii ca Grădiște, Bucova, Teregova, Voislova.
Pe la 1.300 vechea capitală decăzuse mult, iar satul care se întindea acum în zonă se numea Britonia. Ruinele romane devin sursă de materie primă în secolele care vor urma. Biserici precum Densuș, Ostrov, Sântămărie Orlea, Peșteana, dar și bisericile de la Hățăgel și Tuștea sunt construite cu materiale și piese romane.
Numeroși cărturari, cum ar fi preotul Johannes Mezerzius, italianul L. F. Marsigli, dar și S. J. Hohenhausen ori M. Ackner și T. Mommsen își îndreaptă atenția spre vechiul oraș roman și istoria sa. Din secolul al XIX-lea, arheologii maghiari vor începe săpături științifice sistematice, acestea urmând să fie continuate de istoricii din familia Daicoviciu și școala clujeană de arheologie.
Printre construcțiile cercerate cu de-amănuntul se numără templul zeilor sirieni, templul lui Mithras, dar și templele dedicate lui Malagbel, Aesculap şi Hygia. Din anul 1924 Constantin Daicoviciu împreună cu Octavian Floca încep săpături în interiorul oraşului. Ei scot la iveală ceea ce au interpretat drept un „Palat al Augustalilor”.
Mai târziu construcția a primit o nouă interpretare, dovedindu-se a fi forul „Coloniei Dacica”. În cimitirul de est al oraşului, a fost descoperit un „mausoleum” pentru familia Aurelia, dar printre descoperirile istoricilor români se numără și două „villa suburbana”.
După o întrerupere, săpăturile arheologice au fost reluate în anul 1973: în afara zidurilor oraşului au fost descoperite câteva cuptoare pentru arderea cărămizilor, un atelier de sticlărie, clădiri cu caracter religios, două necropole, stele funerare şi morminte, dar și clădiri cu instalații de hypocaust (încălzire centrală, prin pardoseală). „Domus Procuratoris”, Palatul Procuratorului financiar al Provinciei Dacia Apulensis, a fost, și el, cercetat, însă doar partial. Și astăzi clădirea se poate observa cu ușurință, construcția întinzându-se în grădinile hațeganilor.
Pentru ca un oraș roman să ajungă colonie, acesta trebuia să parcurgă mai multe etape și să îndeplinească mai multe criterii. Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, a fost fondată cu acest statut și a fost singurul oraș din Dacia romană care a primit titulatura de “metropolis”. Cel care a pus piatra de temelie a orașului, în numele împăratului Traian, a fost guvernatorul Decimus Terentius Scaurianus.
Ritualul presupunea că, ajutat de două animale (un bou și o vacă de culoare alba), acesta să traseze un “pomerium”, o brazdă de pământ pe care urmau să fie ridicate zidurile. Se spune că ritualul acesta s-a păstrat încă de la Romulus, întemeietorul Romei, după ce acesta și-ar fi ucis fratele, pe Remus.
Una dintre cele mai spectaculoase construcții este amfiteatrul, care avea o capacitate de 5.000 de locuri. Aici aveau loc luptele cu gladiatori, dar și spectacole de dramă, mimă sau competiții sportive. Dacă astăzi arena este înierbată, în perioada romană în acest spațiu era presărat nisip și rumeguș, care absorbeau sângele gladatorilor răniți.
De altfel, însuși termenul de arena provine din latinescul “harena”, care înseamnă și “praf, nisip”. La finalul luptelor, suprafața se spăla cu apă și era drenată spre canal. O mașinărie numită “pegma” servea la realizarea unor efecte speciale în timpul spectacolelor. Cel mai probabil, spun istoricii, ea includea un ascensor din lemn, care urca în arenă animale sau gladiatori. După retragerea administrației romane este foarte amfiteatrul a fost utilizat ca o fortăreață, în scopuri de apărare în fața migratorilor.
Zona sacră a orașului cuprindea templele dedicate lui Aesculap şi Hygia, zeii protectori ai medicinei, “ascultători”, reprezentaţi prin urechi (lor li se şopteau suferințele bolnavilor). În caz de nevoie, templul juca și rol de spital, aici fiind îngrijiți bolnavii care aveau nevoie de ajutor specializat. În Templul Mare, se aduceau rugăciuni mai multor divinităţi. Sarmizegetusa includea și templul lui Silvanus, zeul pădurilor și al vegetaţiei, dar și templul zeiţei Nemesis, zeița justiției, a răzbunării, dar și a norocului.
Parte din vechiul drum imperial, care parcurgea orașul, mai este folosit și astăzi. El pleca de la „Drobeta” (Drobeta Turnu Severin), trecea prin „Tibiscum” şi „Sarmizegetusa”, apoi se îndrepta spre nord, către „Apulum”, „Potaissa” (Turda), „Napoca” (Cluj) şi se oprea la „Porolissum” (Moigrad), cel mai nordic punct al provinciei. Fundaţia drumului, formată din straturi succesive de pietriş, nisip şi bolovani, care aveau rolul de a susţine lespezile mari de piatră, se mai păstrează și astăzi. Lespezile au fost folosite ulterior de localnici ca material de construcţie.
Ea permitea accesul dinspre și înspre Banatul de astăzi, prin Porţile de Fier ale Transilvaniei. De aici se putea trece în alte provincii romane: „Moesia Superior” (Serbia de astăzi) sau „Pannonia Inferior” (în Ungaria de astăzi). În cazul unui atac dinspre asia, procuratorul putea decide mutarea într-una dintre cele două provincii. Drumurile romane de excepție făceau facilă intervenția a zece legiuni. Acestea ar fi apărat Dacia romană (şase legiuni de la sud de Dunăre şi patru din cele două „Pannonii”).
Complexe termale, magazine (“taberna”), birouri, un „horreum” (depozit pentru cereale), piața de animale (“forum boarium”), piața de pește (“forum piscatorium”), dar și piața de ulei (“forum oleatorium”), clădiri cu mai multe etaje, astăzi ruinate (la Roma clădirile atingeau o înălțime chiar și de 30 de metri!), porți monumentale, statui din bronz aurit sau din marmură ale celor mai importanți împărați pe care îi avusese imperiul, un tribunal, o carcera, folosită drept încăpere pentru arestul preventiv, curia romană, dar și camerele-tezaur ale orașului numite “aeraria”, toate așteaptă să fie descoperite, admirate sau văzute cu ochii minții, de vizitatorul aflat în trecere prin încântătoarea Țară a Hațegului, mica Elveție transilvană!
1 Reviews
I like the ambiance and the structures The place is very amazing
Your request has been submitted successfully.
Own or work here?
