Unul dintre obiectivele din Valea Jiului care atrage turiștii ca un magnet este Schitul din Straja, un lăcaş de cult situat chiar în munte, cu o frumuseţe şi o istorie aparte.

Povestea acestuia este impresionantă: „La Cabana Montana, în anul 1996, s-a aprins într-o seară lumina într-o încăpere, becul s-a ars, iar flama făcută de filament a imprimat pe sticla becului o cruce. Becul a fost spart de unul dintre turişti, însă la ceva timp al doilea incident de acest fel a avut loc, o alta cruce apărând pe un alt bec. Acest bec poate fi văzut la schitul Straja. Becul a fost dus la Stareţul Mănăstirii Lainici, care a spus că în acele locuri sunt oameni care au murit în primul război mondial şi nu sunt îngropaţi creştineşte. Aşa s-a hotărât ridicarea Crucii Eroilor din Straja, în memoria eroilor neamului. În anul 1999 s-a ridicat Schitul Straja, pentru a aduce pioşenie locului.

Schitul poartă Hramurile Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Din anul 2006 intrarea în Schitul Straja se face printr-un tunel lung de 50 de metri pe pereţii căruia este pictat în întregime Calendarul Bisericesc şi scene din Vechiul şi Noul Testament”.
Micuțul lăcaș de cult, unde an de an se oficiază o impresionantă slujbă de Bobotează cu apă adusă din creierii munților, a fost construit în 1999 în 3 luni, 3 săptămâni și 3 zile. Tot aici ajunge și o impresionantă procesiune religioasă ce pleacă din centrul municipiului Lupeni, denumită sugestiv ”Drumul Crucii” și care adună mii de credincioși din întraga țară în Vinerea Mare.

Scrie o recenzie

Recenzia ta pentru aceasta locație

angry
crying
sleeping
smily
cool
Încarcă

Your review is recommended to be at least 140 characters long

image

imageYour request has been submitted successfully.

building Own or work here? Claim Now! Claim Now!
image