Aleea gimnastelorde la poalele cetății Deva, situată în fața sălii în care se antrenează lotul de gimnastică feminină a României, chiar la baza telecabinei care face accesul în Cetatea Deva, este locul în care au fost așezate busturile unora dintre cele mai mari gimnaste ale României, alături de antrenorii lotului român de gimnastică.

Lucrările au fost realizate în 2008, de către artistul plastic Ioan Șeu, una din figurile marcante ale culturii hunedorene.

Cele 15 busturi măsoară aproximativ 42 – 43 de centimetri, au fost confecționate din bronz, la o turnătorie din București, și amplasate pe socluri din granit ce au o înălțime de 1,80 metri. Acestea sunt iluminate permanent de reflectoare.

Recunoștință pentru performanțele obținute

Mulți ani, municipiul Deva a fost renumit pentru performanțele desăvârșite obținute de gimnastele care se antrenau la școala de la poalele cetății.

Încă din anul 1978, după Jocurile Olimpice de la Montreal, ca urmare a dorinței antrenorilor Marta și Bela Karoly, aici a fost înființată școala de gimnastică. Aceștia sunt cei care au reușit să mute lotul național, de la Onești, la Deva. După această schimbare, Nadia Comăneci a mers în noua locație pentru a declanșa o amplă campanie de selecție a fetițelor înzestrate cu aptitudini pentru gimnastică.

Iar în ultimii 30 de ani, la școala sportivă de la poalele Cetății Deva s-au antrenat și se antrenează cele mai bune gimnaste din lume. Nu mai puțin de 25 de medalii olimpice, 36 de medalii obținute la Campionatele Mondiale, 42 la Campionatele Balcanice, 48 la Campionatele Europene și aproximativ 500 de titluri naționale.

În anul 2008, a fost inaugurată „Aleea gimnastelor” de la Deva, în semn de recunoștință pentru performanțele obținute. Din ansamblu fac parte patru busturi ale antrenorilor lotului român de gimnastică, adică cuplurile Marta – Bela Karoly și Maria Bitang – Octavian Belu, dar și 11 busturi ce întruchipează cele mai mari sportive ale României în acest domeniu. Este vorba despre, Nadia Comăneci, Lavinia Agache, Ecaterina Szabo, Monica Roșu, Andreea Răducan, Daniela Silivaș, Maria Olaru, Simona Amânar, Daniela Șofronie, Gina Gogean și Lavinia Miloșovici.

Realizate de renumitul artist plastic Ioan Șeu

Artistul Ioan Şeu, una dintre figurile marcante ale culturii hunedorene, în vârstă de 84 de ani, este autorul unor lucrări de pictură, grafică, sticlă, porţelan şi nenumărate sculpturi în metal, lemn, piatră.

O serie de lucrări ale artistului alcătuiesc o colecție impresionantă ce fac parte din Colecția de sculptură a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.

Numele lui Ioan Șeu este legat de o serie de excepție ce sunt expuse în Muzeul Național de Artă Contemporană Bucureşti, în Muzeul de Artă Cluj-Napoca, precum și în colecții particulare din Italia, Germania, Franţa, SUA, Ungaria, Olanda, Siria.

Artistul hunedorean a primit și titlul de „Cetățean de onoare” al municipiului Deva încă din anul 2009, iar înainte cu numai cinci ani acesta a fost decorat cu Ordinul Cultural clasa a treia.

Scrie o recenzie

Recenzia ta pentru aceasta locație

angry
crying
sleeping
smily
cool
Încarcă

Your review is recommended to be at least 140 characters long

image

imageYour request has been submitted successfully.

building Own or work here? Claim Now! Claim Now!
image