Castelul Corvinilor, I Giardini di Zoe, Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu”, Asociația „Ajută Satul”, medicul Dorel Săndesc sunt doar câteva dintre valorile cu care județul Hunedoara se mândrește și care au fost nominalizate la Gala „România ești TU – Înger pentru România”, ediţia regională – sud vest. Sunt locuri și mai ales oameni care reușesc să facă diferența în comunitate, să aducă bucurie și să sprijine semenii nu pentru a se îmbogății, ci pentru a-și urma visul. Singurul care va merge în finala galei din 2025 este Castelul Corvinilor.
Locuri de poveste și oameni de colecție
Gala „Romania eşti TU” se prezintă „probabil cel mai mare proiect de promovare a valorilor româneşti din ultimii 100 de ani”. Sunt premiaţi oameni de afaceri de succes, medici profesionişti, initiaţive umanitare, universităţi, autorităţi locale sau judeţene ale căror proiecte fac diferenţa în comunitate. Evenimentul organizat pentru regiunea sud – vest a avut loc, la începutul acestei săptămâni, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, participanții nominalizați fiind din judeţele Timiş, Hunedoara, Arad şi Caraş-Severin. S-au acordat premii și diplome de excelență tuturor participanților.
Între cei nominalizați s-a numărat și I Giardini di Zoe, fermecătoarea grădină aristocrată făurită de italianul Giovanni Salvatelli, în apropiere de municipiul Deva, în satul Banpotoc. Este un loc care atrage, ca un magnet, vizitatori din toată țara și nu numai.
„Este o onoare și o recunoștere a muncii depuse pe tot parcursul celor 20 de ani de existență. Suntem recunoscători organizatorilor și celor care ne-au recomandat. I Giardini di Zoe este un loc creat de Giovanni Salvatelli cu fonduri proprii, fără vreun arhitect ori peisagist, doar din pasiune”, a declarat, pentru GO Hunedoara, administratorul I Giardini di Zoe, Ramona Morar.
Între nominalizați s-au numărat și reprezentanții Asociației „Ajută satul”, apreciatul medic anestezist Dorel Săndesc, inițiator al proiectului „Caravana medicală – Împreună pentru viață”, Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu” din Hunedoara, Fares Orăştie, Recom Sid Hunedoara, Werk Hotel&Spa, Casa Maria, Primăria Vulcan.
Castelul Corvinilor, în finală
Singurul va merge în finala „România eşti TU” din anul 2025 este Castelul Corvinilor din Hunedoara, reprezentat la evenimentul regional de istoricul Ioan Bodochi.
„Suntem onoraţi să primim acest premiu, o recunoaştere a faptului că acest monument este un simbol nu doar pentru România și a faptului că România începe să ştie să îşi promoveze şi să îşi valorifice trecutul.
Dacă cei care au urcat înaintea mea pe scenă au fost premiaţi pentru că au creat ceva acum, noi suntem cei care suntem chemaţi să îngrijim ceea ce au făcut alţii. Suntem brand naţional, avem în ultimii ani cinci milioane de vizitatori!”, a declarat Ioan Bodochi în cadrul galei.