Fascinanta viață a „Icarului” din Binținți va putea fi descoperită de către publicul larg,
sâmbătă, 31 august, de la ora 18:00, la Complexul Memorial „Aurel Vlaicu”. Pentru cea
de-a doua ediție a evenimentului „Noaptea muzeelor la sate”, organizatorii au pregătit o
sumedenie de surprize, concursuri și file din viața celui care a fost inventatorul și
pionierul aviației române și mondiale, Aurel Vlaicu.
Așadar, dacă nu v-ați făcut nici un plan pentru acest final de săptămână, vă recomandăm noi „Noaptea muzeelor la sate”
Expoziții, concursuri, reportaje, toate despre viața lui Aurel Vlaicu
În cadrul programului dedicat acestui eveniment național, vizitatorii pot participa, gratuit,
la activități educative, momente artistice, proiecții de reportaj și film în aer liber,
organizate de muzeu și de comunitatea locală, care vor aminti măreția momentelor în
care Aurel Vlaicu, prin invențiile și prin zborurile sale, a ajuns egalul marilor inventatori
din întreaga lume.
„Cea de-a doua ediție a acestui eveniment vine cu foarte multe surprize. Vizitatorii vor
putea admira expoziția permanentă pe care o avem aici, dar și alte obiecte personale
ale lui Aurel Vlaicu, pe care publicul nu le-a putut admira până acum, precum ceasul
său personal. Sperăm să avem un public numeros, format în special din copii și tineri.
Am pregătit pentru ei momente deosebite. Vor putea viziona reportaje și mărturii despre
zborurile lui Aurel Vlaicu, chiar de la unii dintre cei care au jucat în filmul dedicat vieții lui
Aurel Vlaicu, în anul 1977. De asemenea, vor fi și foarte multe concursuri pentru
vizitatorii noștri. Așteptăm cât mai mulți copii să participe la acest eveniment, pentru că
vor avea parte de o seară memorabilă și o adevărată lecție de istorie”, a declarat pentru
GO Hunedoara, Angela Popescu, gestionar – custode al Complexului Memorial Aurel
Vlaicu.
Evenimentul este organizat de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul
Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Primăria orașului Geoagiu, Liceul
Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu – Grădinița P.N. Aurel Vlaicu și Parohia
Ortodoxă Aurel Vlaicu.
Programul evenimentului
18:00-24:00 – Vizitarea expozițiilor: Expoziția permanentă a muzeului și Expoziția
temporară cu bunuri culturale cu valoare memorială și istorică deosebită
19:00 – Cuvânt de salut și alocuțiuni – Program artistic al Grupului Catehetic „Micuții
Arhangheli” – Parohia Ortodoxă Aurel Vlaicu
- Atelier de pictură pentru copii – Grădinița P.N. Aurel Vlaicu
- Ateliere de confecționat aparate de zbor în tehnica papercraft – Muzeul
Civilizației Dacice și Romane - „Detectiv la muzeu”- explorăm și învățăm despre viața și activitatea lui Aurel
Vlaicu - Vernisaj: expoziția de pictură și desen „Interferențe” ( Alisa Petra Barbu, 11
ani) - Vizionare de reportaje și mărturii despre zborurile lui Aurel Vlaicu
- Vizionare film: „Aurel Vlaicu”, 1977, regia: Mircea Drăgan.