O pasăre absolut fermecătoare a fost surprinsă în câteva imagini de către biologul Parcului Național Retezat. Este vorba despre Fluturașul de stâncă, o pasăre al cărei colorit este similar cu al unui fluture atunci când are aripile deschise. De o eleganță aparte, acesta își găsește adăpostul în zonele stâncoase și oferă un spectacol de culoare și agilitate. Este o specie foarte discretă și destul de dificil de observat.
Fiecare ieșire în teren este încântătoare pentru angajații Parcului Național Retezat, care observă îndeaproape fiecare specie care viețuiește aici. Este un tot unitar care face ca acest tărâm să fie unul cu adevărat fermecat. De curând, în timpul unei acțiuni de monitorizare, după un drum anevoios, de vreo 15 kilometri prin zăpadă, biologul parcului, Claudia Dănău, a surprins această mică înaripată, Fluturașul de stâncă (Tichodroma muraria).
„Specifică habitatelor de stâncărie verticală, specia este una cu prezență punctiformă la nivel național. Este o rudă apropiată a țiclenilor, fiind tratată ca o subfamilie a acestora.
Are o lungime de până la 17 centimetri și cuibărește în pe terenuri stâncoase cu puțină vegetație și surse de apă în apropiere.
Se întâlnește la altitudini cuprinse între 1.000 și 3.000 de metri. Iarna, însă, poate fi observat și la altitudini mai joase, uneori pe clădiri sau în cariere, și nu este foarte timid.
Atunci când se mișcă încet pe un perete de stâncă poate să scape nevăzut, fiind ajutat de coloritul său gri cu negru pe care îl are atunci când aripile sunt închise”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Claudia Dănău, biolog al Administrației Parcului Național Retezat.
Este o specie monogamă. Cuibul și-l instalează în crăpături și găuri din stânci, ascuns uneori adânc și este construit numai de femelă. O pereche scoate un singur rând de pui într-un sezon de reproducere.