Mai este o zi până când gongul va anunța primul spectacol de înaltă ținută, din cadrul Festivalului Internațional de Operă „Opera Nights”, ediția 2022. Ediția din acest an este una cu totul și cu totul specială. Dacă până acum, spectacolele erau organizate exclusiv la Castelul Corvinilor, pe parcursul a două zile, din acest an, organizatorii au decis să mai adauge două zile în calendarul evenimentelor, dar și două localități: Deva și Petroșani.
Așadar, vor fi patru seri de operă, iar intrarea va fi liberă pentru publicul iubitor al acestui gen muzical. La Petroșani, toate locurile au fost ocupate în urmă cu o săptămână.
„Opera Nights este pe traseu ascendent. Începând cu 2015, promovarea sa a fost preluată de Oficiul pentru turism al României din Viena, iar în unele cazuri spectacolele s-au bucurat de prezența unor ambasadori sau reprezentanți diplomatici de rang înalt din Franța, Israel, Slovenia sau Statele Unite ale Americii. În 2022, veți vedea La Traviata la Petroșani, Cavalleria Rusticana & Paiațe, Rigoletto la Hunedoara și La Traviata va încheia ediția, la Deva. Consiliul Județean Hunedoara oferă tuturor posibilitatea de a intra în contact cu marile creații de gen ale omenirii, dorind ca accesul să fie liber”, a declarat, pentru GO Hunedoara, directorul festivalului, Sandu Gruian.
Modificări de ultim moment în calendarul evenimentului
Inițial, la Petroșani a fost programat inițial spectacolul, My Fair Lady, însă, una dintre soliste a anunțat că nu va putea participa din pricina unor probleme survenite în apropiere de data evenimentului.
„Spectacolul La Traviata de Giuseppe Verdi va înlocui My Fair Lady la Petroșani, pe data de 28 iulie, motivul fiind indisponibilitatea unei soliste. La Traviata din 28 iulie va fi diferită de La Traviata care se va juca la Deva pe 31 iulie, prin faptul că interpreta Violettei Valery va fi soprana Diana Țugui de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca. Iubitorii de operă știu că atractivitatea operei La Traviata constă și în viziunea interpretativă a sopranei care o joacă pe Violetta Valery”, a mai menționat Sandu Gruian.
În cadrul evenimentului, publicul va avea ocazia să reîntâlnească nume de referință din muzica clasică și de operă din țară și străinătate. Ansamblul orchestră-balet-cor al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, condus de dirijori din Tokyo, București și Constanța, va acompania soliștii din Tokyo, București, Brașov și Constanța. Directoarea artistică a festivalului este soprana Daniela Vlădescu.
Programul evenimentului:
Spectacolele din cadrul Festivalului Internațional de Operă „Opera Nights” se vor desfășura în localitățile Deva, Hunedoara și Petroșani după următorul program:
- 28 iulie 2022 – ora 19.00 „𝑳𝒂 𝑻𝒓𝒂𝒗𝒊𝒂𝒕𝒂” (Giuseppe Verdi)– sala Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani;
- 29 iulie 2022 – ora 21:00, „𝑹𝒊𝒈𝒐𝒍𝒆𝒕𝒕𝒐” (Giuseppe Verdi) – curtea exterioară a Castelului Corvinilor din Hunedoara;
- 30 iulie 2022 – ora 21.00, „𝑪𝒂𝒗𝒂𝒍𝒍𝒆𝒓𝒊𝒂 𝑹𝒖𝒔𝒕𝒊𝒄𝒂𝒏𝒂” (Pietro Mascagni), „𝑷𝒂𝒈𝒍𝒊𝒂𝒄𝒄𝒊” (Ruggero Leoncavallo) curtea exterioară a Castelului Corvinilor din Hunedoara;
- 31 iulie 2022 – ora 21:00 „𝑳𝒂 𝑻𝒓𝒂𝒗𝒊𝒂𝒕𝒂” (Giuseppe Verdi) – curtea interioară a Consiliului Județean Hunedoara (Deva).