Ora Pământului va fi marcată și în acest an la Hunedoara. Timp de o oră, sâmbătă, iluminatul stradal de pe Pietonala Corvin, strada George Enescu (parțial) și cel arhitectural al Casei de Cultură vor fi oprite. În acest interval, cei prezinți la eveniment, împreună cu cercetașii hunedoreni, vor aprinde gulguțe.
Municipiul Hunedoara se va alătura, şi anul acesta, oraşelor care vor lua parte la „Ora Pământului” (Earth Hour). Evenimentul reprezintă o acțiune simbolică, derulată la nivel internațional și are ca scop conștientizarea opiniei publice asupra fenomenului încălzirii globale.
„Susţinem marcarea „Orei Pământului” şi la Hunedoara pentru că, indiferent dacă trăim într-un oraş mare sau mic, trebuie să avem aceeași responsabilitate faţă de echilibrul naturii. Fără acest echilibru, viaţa noastră, a tuturor, s-ar deteriora dramatic.
Este de dorit ca astfel de acţiuni să stea la baza unor comportamente şi obiceiuri mult mai prietenoase cu mediul. De exemplu, este la îndemâna oricui ca, măcar o dată pe săptămână, să mai lăsăm maşina acasă şi să ne deplasăm pe jos, cu bicicleta ori cu autobuzul.
Facem acest gest simbolic de a opri iluminatul arhitectural şi parte din iluminatul zonei pietonale Corvin pentru a ne reaminti nouă, în primul rând, faptul că resursele planetei nu sunt nelimitate şi că depinde de fiecare dintre noi, adulţii de astăzi, în ce fel de lume vor trăi copiii şi nepoţii noştri”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.
Așadar, sâmbătă, 23 martie, de la ora 20:30, opriți luminile în case și sărbătoriți Ora Pământului la Hunedoara, pe Pietonala Corvin, alături de cercetașii hunedoreni, care vor aprinde gulguțe.