Mocănița de la Brad revine pe șine în cea mai frumoasă lună din an, luna cadourilor. Trenul de epocă, tractat de o venerabilă locomotivă cu aburi, veche de peste un secol, „va pufăi” din nou pe șine încă din 30 noiembrie, când se sărbătorește Sfântul Andrei, dar și de Ziua Națională a României. Moș Nicolae și Moș Crăciun vor fi și ei plimbați cu mocănița și vor împărți daruri micilor călători. Iar pe parcursul vacanței de iarnă, din 30 decembrie, până în 8 ianuarie, trenul de epocă va fi în mișcare, oferindu-le pasagerilor o călătorie inedită pe drumul vechi al liniei ferate înguste dintre Brad și Crișcior.
„Este darul pe care vrem să îl facem îndeosebi copiilor, turiștilor care ne vizitează județul, precum și localnicilor dornici de o plimbare cu bătrâna mocăniță. Vagoanele în care se vor afla călătorii sunt încălzite de sobe pe lemne, în timp ce locomotiva cu abur Crișcior 5 va pufăi prin mândra Țară a Zarandului”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Georg Hocevar, administrator al S.C. Calea Ferată Îngustă SRL.
Când circulă mocănița?
Mocănița va circula în 30 noiembrie și 1 decembrie. Mai apoi, se va transforma în trenul lui Moș Nicolae și va circula în data de 4 decembrie, duminica, și în 6 decembrie, marți.
Următoarele două duminici, adică în data de 11 și 18 decembrie, va purta numele de Trenul lui Moș Crăciun. Sunt zilele în care Moșul va fi prezent în tren alături de călători. Copiii îi vor putea spune „în direct” ca cadouri doresc să le aducă în seara de ajun. Și, cu certitudine, bătrânelul cel bun va face tot posibilul să le îndeplinească dorințele.
Mocănița va reveni pe șine din 30 decembrie și va continua periplul prin Țara Zarandului până în 8 ianuarie.
Rezervați din timp locurile!
Rezervările trebuie făcute din timp. Iar administratorul anunță că, în cazul în care nu se strâng 20 de pasageri, cursa se anulează. Rezervările se pot face la numărul de telefon 0745 932 108 sau pe whatsapp, pe același număr.
Prețul unui bilet, pentru copii, dus – întors este de 15 lei, iar pentru adulți de 25 de lei.
Cât durează călătoria?
Mocănița străbate cei şapte kilometri ai traseului dintre Brad şi Crişcior, iar călătoria durează în jur de 45 de minute. Şi asta fiindcă bătrâna mocăniţă, veche de mai bine de o sută de ani, circulă cu o viteză redusă, de doar 15 kilometri la oră, timp în care turiștii aflați la bord pot admira în tihnă frumusețea peisajului. Dacă și iarna își va face simțită apariția, călătoria va fi cu certitudine una de poveste.
Calea ferată pe care circulă mocăniţa a fost construită în anul 1907, pentru transportul de cărbune către Uzina Electrică din Gura Barza. Traseul a funcționat până în 1998, când a fost închis. În 2001, linia a fost repusă în funcțiune, însă doar în scop turistic.