Vara ce tocmai s-a încheiat a fost una plină de aventuri, în comuna hunedoreană Șoimuș, unde plimbările cu vaporașul pe râul Mureș au bucurat inimile tuturor celor care au urcat la bord. Turiștii care și-au dorit să încerce această experiență, pe vechiul drum al sării, nu au regretat nicio clipă. Ba dimpotrivă, mulți și-au dorit să revină pentru o plimbare relaxantă. Iar aventura nu se încheie acum. Vaporașul Stelar se încăpățânează să continue cursele până în prag de iarnă. Așadar, abia din luna noiembrie va fi tras la mal.
„Am avut o vară plină și ne bucurăm că ideea noastră a avut un așa succes. Ne dorim ca anul viitor să mai achiziționăm un vaporaș de 30 de locuri. Am reușit să amenajăm și zona din apropierea pontonului, astfel că, turiștii pot să se relaxeze aici. Există și un loc de joacă pentru copii, dar și câteva spații în care producători locali își comercializează produsele. Iar surprizele nu se opresc aici. Avem planuri mari pentru perioada ce urmează”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș.
Turiștii, amatori de fotografie, vor avea ocazia să surprindă peisaje minunate și poate chiar să se întâlnească cu familia de castori care s-a stabilit în această zonă. Nelipsite sunt și poveștile locului, care transformă călătoria într-o adevărată lecție de istorie.
Localizare, preț bilet și orar
Pontonul este amenajat pe malul Mureșului, la Șoimuș, aproape de fostul camping din localitate, în apropierea autostrăzii. Acesta poate fi observat de pe podul ce leagă DN 7 de DN 76.
O călătorie cu vaporașul costă 30 de lei, pentru adulți, și 15 lei, pentru copii. Copiii cu vârste între 0 și 7 ani beneficiază de gratuitate.
Plecările se fac zilnic, din oră în oră, cu începere de la ora 9:00 până la 20:00, iar cursa se va derula între localitățile Mintia și Hărău, cu plecare de la Șoimuș.
Așadar, dacă treceți prin județul Hunedoara în acest weekend, includeți pe lista de vizitat și localitatea Șoimuș. Vaporașul vă așteaptă pentru o călătorie fermecătoare!
Nu ratați nici produsele locale ce sunt comercializate în apropierea pontonului, sigur vă vor încânta papilele gustative!