În această perioadă a anului, echipa Administrației Parcului Național Retezat desfășoară activități de monitorizare a urmelor în zăpadă pentru carnivorele mari – râs, urs și lup – precum și la alte specii ce fac parte faună sălbatică de interes conservativ. Această observare este necesară pentru a stabili starea conservare a habitatelor, precum și populațiile de animale sălbatice care trăiesc în parc.



Când temperaturile de afară te îmbie să stai la căldură, la gura sobei, rangerii din Retezat pornesc prin troiene în căutarea urmelor de animale sălbatice.
„Aceste informații sunt utilizate pentru a evalua starea de conservare a speciilor și habitatelor, precum și pentru a identifica eventualele amenințări. Informațiile obținute sunt importante pentru managementul adaptativ al parcului, oferind o înțelegere clară a dinamicii populațiilor și a interacțiunilor dintre specii și habitate.
Prin monitorizări regulate, ne asigurăm că Administrația Parcului Național Retezat își îndeplinește misiunea de a proteja biodiversitatea și de a menține habitatele naturale sănătoase pentru speciile emblematice din ariile protejate din Retezat”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Alin Alimpesc, directorul Parcului Național Retezat.

Misiunea Administrației Parcului Naţional Retezat este de a gestiona și conserva acest parc, unul dintre cele mai valoroase din Europa, ca un loc unde natura să-şi urmeze cursul firesc. Acesta este unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.