Cea mai lungă procesiune religioasă din România, Drumul Crucii, se va desfășura în Vinerea Mare, în stațiunea montană Straja. Este pentru al 22-lea an, consecutiv, când credincioși și preoți, deopotrivă, refac drumul parcurs de Mântuitorul Isus Hristos către muntele Golgota. Evenimentul religios creștin-ortodox este unic în țară și se desfășoară pe o distanță de peste 10 kilometri, din orașul Lupeni, până la schitul din stațiunea montană Straja, construit la peste 1.400 de metri altitudine. Peste patru ore durează întreaga procesiune.
Pelerini și preoți poartă pe umeri o cruce de 100 de kilograme
Pelerinajul începe la ora 11:30, la Biserica „Sfântul Nicolae” din centrul orașului Lupeni. După o scurtă slujbă religioasă, pelerinii vor purta pe umeri crucea grea, de 100 de kilograme, care are o lăţime de 2,20 metri şi o lungime de 4,40 metri, iar până la schit vor face 14 popasuri. Pe cruce, în care se află și o părticică din crucea pe care a purtat-o Însuşi Mântuitorul nostru, există și câte un basorelief care simbolizează scena fiecărei opriri făcute de Isus Hristos în drumul Său spre răstignire, dar și moaște de sfinți. La fiecare oprire, soborul de preoți care participă la procesiune se oprește pentru a se ruga. Orice pelerin poate să poarte această cruce pe umeri, însă până la primul popas este aceasta este dusă de fețele bisericeşti.
Procesiunea, condusă de Episcopul Devei și Hunedoarei și de Episcopul Vicar
Drumul Crucii a fost iniţiat de Emil Parau, un om de afaceri din oraşul Lupeni, în urmă cu 22 de ani, după ce a finalizat construcția schitului din masivul Straja.
În acest an, procesiunea va fi condusă de Preasfinția Sa Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Episcop Vicar Nestor Hunedoreanul.
Credincioșii prezenți la procesiune se vor putea închina la racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, precum și la racle cu alți sfinți, începând de la ora 11:00.
Organizatorii le recomandă pelerinilor să respecte cu strictețe normele privind combaterea răspândirii virusului Covid-19.