Sute de mii de turiști din întreaga țară, dar și din străinătate, au vizitat pe parcursul anului trecut una dintre principalele embleme ale județului Hunedoara, Castelul Corvinilor, legenda vie a Transilvaniei.
Conform datelor statistice efectuate de către reprezentanții Muzeului Castelul Corvinilor, în 2019, nu mai puțin de 404.279 de vizitatori au trecut pragul unuia dintre cele mai frumoase și apreciate monumente medievale din Estul Europei.
Aceștia au lăsat în visteria castelului 7.653.955 de lei, adică 1,6 milioane de euro, bani care, cel mai probabil, se vor transforma în investiții aici. Practic, în 2019, a fost înregistrat un record în acest sens.
Comparativ cu anul 2018, numărul de turiști care au vizitat Castelul Corvinilor a crescut cu peste 50.000, iar încasările au fost mai mari decât în 2018 cu 1.337.685 de lei, adică aproape 280 de mii de euro. Edificiul este mult mai vizitat în lunile de vară, atunci când, turiști din întreg mapamondul vin pe meleagurile hunedorene, atrași de măreția monumentului, dar și de poveștile născocite de povestitori, conform cărora castelul ar fi unul bântuit.
În ultimii ani, numărul vizitatorilor a crescut constant. Astfel, Castelul Corvinilor a raportat: 404.379 vizitatori în anul 2019, 354.044 vizitatori în anul 2018, 333.334 vizitatori în anul 2017, 300.693 vizitatori în anul 2016, 280.458 vizitatori în anul 2015, 230.221 vizitatori în anul 2014, 154.737 vizitatori în anul 2013.
În ce privește încasările, Castelul Corvinilor aduce în fiecare an mai mulți bani la buget. Astfel, dacă anul trecut încasările au fost de 7. 653.955 lei, în 2018 au fost de 6.316.270 lei, pe când în anul 2013 visteria castelului s-a îmbogățit cu doar 2.105.124 lei.
Tur virtual 3D
Recent, administrația Castelului Corvinilor a realizat un tur virtual 3D al monumentului, cu imagini surprinse înainte de începerea lucrărilor de reabilitare în valoare de cinci milioane de euro. Prin accesarea acestui link, oricine poate să viziteze castelul, virtual, cu ajutorul imaginilor la 360 de grade.
Evenimente cu ecou internațional, organizate la Castelul Corvinilor pentru turiști
Din fericire, numărul turiștilor a crescut considerabil în ultimii ani, o contribuție importantă având și evenimentele organizate la Castelul Corvinilor.
Între cele mai importante evenimente organizate și la Castelul Corvinilor, amintim:
Festivalul Luminii și Noaptea Muzeelor, Târgul European al Castelelor, Retro Parada Primăverii (eveniment în cadrul căruia sunt prezentate zeci de mașini de epocă), ziua porților deschise, spectacol „Ecourile muzicii și poeziei, expoziții de pictură, unele realizate într-o manieră gotică.
Festival medieval „Ioan de Hunedoara” (evenimentul se desfășoară în centrul municipiului, pe pietonala Corvin, și în curtea exterioară a castelului, fiind organizate tabere medievale, ateliere, întreceri cavalerești, tir cu arcul, prezentări de arme, dansuri medievale, programe interactive cu publicul, concerte de muzică medievală, gale de operă, video-mapping și lumini arhitecturale, statui vivante, artiști pe picioroange).
Festivalul de tradiții culturale hunedorene (eveniment ce își propune prezentarea și valorificarea tradițiilor culturale hunedorene în gastronomie, muzică folcloricăși dans popular, având o largă deschidere către toți turiștii indiferent de vârstă).
Festivalul Internațional de Operă și Muzică Clasică (eveniment ce se desfășoară în mai multe locații din județ, între care și Castelul Corvinilor).
Medieval Robotics Day (eveniment în cadrul căruia vizitatorii intră în contact cu trecutul, prin intermediul castelului și a expozițiilor din întreg ansamblul medieval, dar și cu viitorul, reprezentat de tinerii inteligenți și talentați din cadrul RobotX Hunedoara, care își prezintă realizările lor extraordinare, apreciate și premiate la nivel internațional), Zilele Maghiare, competiții de ciclism și multe alte evenimente care atrag zeci de mii de turiști din toate colțurile lumii la Castelul Corvinilor.
Sursa foto: Muzeul Castelul Corvinilor
Detalii suplimentare pe https://castelulcorvinilor.ro/