După o zi obositoare de muncă sau de plimbare pe la obiectivele turistice din județ, hunedorenii, dar și turiștii care ajung în municipiul de pe Cerna se pot relaxa în incinta Bazinului de înot din localitate.
Apa are o temperatură numai bună pentru a înota sau pentru a face câteva exerciții fizice care aduc o multitudine de beneficii organismului. Iar sauna va ajuta la eliminarea toxinelor din corp, precum și la întărirea sistemului imunitar.
Două bazine și o saună
La Hunedoara se află două bazine de înot moderne, unul de 25 de metri, cu șase culoare și o adâncime de 1,90 metri şi temperatura apei de 29°C, iar celălalt cu o lungime de 15 metri, adâncimea de 1,10 metri şi temperatura apei de aproximativ 33°C.
„Înotul este cea mai bună formă de relaxare, dar și pentru menținerea unei stări de sănătate optime. Crește rezistenţei recardio-pulmonară, stimulează circulația sangvină și reduce riscul bolilor cardiovasculare. De asemenea, micarea în apă aduce beneficii și pentru ligamente și ajută la reducerea stărilor de anxietate și ameliorarea simptomelor de depresie. Și, nu în ultimul rând, acest sport îmbunătățește dezvoltarea psihomotorie”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Diana Prejban, reprezentant al Bazinului de Înot Hunedoara.
Dacă decideți să faceți puțină mișcare la Bazinul de înot din Hunedoara intrați și la saună. Vă aduce o serie de beneficii organismului. Ajută la îmbunătăţirea circulaţiei inimii, arderea caloriilor în plus, eliminarea toxinelor din corp şi întăreşte sistemul imunitar.
Copiii care doresc să practice înotul au parte aici de antrenori specializați, care îi ajută să ajungă chiar la performanță.
Și, nu uitați! Dacă ajungeți în municipiul Hunedoara, dați o fugă și până la Castelul Corvinilor și nu ratați Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu”, unde vă așteaptă o impresionantă lume a miniaturilor.