Turma de zimbri din pădurea Slivuț, de la Hațeg, s-a mărit. În duminica de Rusalii a venit pe lume încă un pui, pe care reprezentanții rezervației l-au numit Românaș. Acesta este fratele mai mic al lui Romică, ce de curând a împlinit un an, și al Rominei. Mama celor trei, Spider Woman își canalizează toată atenția spre mezinul familiei, în timp ce frații acestuia nu mai știu ce să facă pentru a rămâne și ei în atenția femelei.
„La doar câteva zile de la aniversarea vârstei de un an, Romică a devenit frate mai mare! În duminica Rusaliilor, turma de zimbri s-a mărit cu încă un pui, din aceiaşi părinţi: Spider Woman şi Roman. ROmânaş, îţi dorim să fii sănătos şi să creşti mare şi frumos!”, este mesajul transmis de reprezentanții Direcției Silvice Hunedoara, pe pagina de Facebook.
Record de turiști înregistrat, în minivacanța de Rusalii
În weekendul în care a venit pe lume Românaș, reprezentanții Rezervației de zimbri de la Hațeg au înregistrat și un număr record de turiști, dar și de încasări.
„Ne-am bucurat nespus că, în minivacanța de Rusalii, un număr impresionant de vizzitatori ne-au trecut pragul pentru a admira exemplarele din rezervație. Peste 1.000 de turiști am avut zilnic. Totodată, s-a înregistrat și un record în ce privește încasările, peste 10.000 de lei”, a declarat, pentru GO Hunedoara, șeful Ocolului Silvic Hațeg – Retezat, Viorel Dumitrescu.
Acesta a mai precizat că, în următoarea perioadă continuă lucrările la drumul de acces în rezervație, din DN 66 și până lângă țarcurile în care sunt adăpostiți zimbrii. De asemenea, este de părere că până în toamnă aceste lucrări se vor finaliza, iar turiștii vor putea acces=de în rezervație pe un drum modernizat și asfaltat.
Turma de la Hațeg, numără nouă membri
Actualmente, turma de zimbri din Pădurea Slivuț numără nouă exemplare. Numărul ar fi trebuit să ajungă la 10 , odată cu nașterea lui Românaș, însă, din păcate, anul trecut, una dintre femele și-a pierdut viața din cauza unor probleme de sănătate.
Rezervația de la Hațeg este deschisă publicului, zilnic, între orele 8:00 și 18:00. Prețul unui bilet este de 9 lei pentru adulți și 7 lei pentru copii (de la 7 ani) și studenți.
Vă recomandăm să citiți și : Cel mai tânăr membru al turmei de zimbri de la Hațeg, sărbătorit, la un an | GO Hunedoara
Rezervatia de Zimbri Slivut – Hateg | GO Hunedoara
Destinația de Ecoturism Țara Hațegului – Retezat | GO Hunedoara