România Sălbatică este un proiect de suflet, căruia fotograful Dan Dinu i-a dedicat până în acest moment foarte mult timp. Pentru a înțelege mai bine complexitatea acestui demers, ce s-a transformat în cel mai amplu proiect de fotografie de natură din țară, aveți alăturat câteva cifre interesante despre activitățile de pe teren.
Proiectul a fost inițiat de Dan Dinu în colaborare cu WWF (World Wide Fund for Nature) și a fost realizat cu sprijinul RNP Romsilva și implementat împreună cu Administrațiile Parcurilor Naturale și Naționale. Timp de trei ani (2010-2013) cele mai spectaculoase zone din parcurile naționale și naturale au fost surprinse în imagini menite să constituie o colecție publică de fotografii de calitate din ariile protejate din România, ce este pusă la dispoziția parcurilor și ONG-urilor de mediu, pentru o mai bună promovare a zonelor naturale de la noi din țară.
Au fost vizate în acest proiect toate cele 28 de rezervații mari din România (parcuri naționale, parcuri naturale, geoparcuri și rezervații ale Biosferei), iar în viitor se dorește o continuare a proiectului și cu alte zone protejate din afara parcurilor, multe dintre ele mai puțin cunoscute. Imaginile obținute în cadrul proiectului pot fi utilizate de către administrațiile parcurilor și alte ONG-uri de mediu în materialele de comunicare (website-uri, publicații), ceea ce va crea prin nivelul calitativ ridicat al imaginilor, un plus de valoare în componenta de promovare și de atragere a vizitatorilor.
Expoziția în aer liber rezultată de pe urma proiectului, a cuprins 50 de imagini în format mare, ce au fost expuse în unele dintre cele mai vizitate zone ale orașelor: București, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Constanța și Iași.
Puteți vedea la link-urile următoare o selecție din fotografiile din parcurile naționale și parcurile naturale.
Dan a avut încă de la început în minte realizarea unui film documentar despre natura de la noi, însă totul a stagnat până când Cosmin Dumitrache s-a alăturat echipei în 2013. Astfel a apărut ideea asocierii celor doi sub sigla NTD (Nature & Travel Documentaries). Dan și Cosmin au început să pună bazele serialului Descoperă România Sălbatică, care pe parcursul fiecărui episod vă va plimba printr-o altă zonă naturală deosebită. Până în prezent este finalizată o primă serie, iar zonele prezentate sunt Mestecănișul de la Reci din Covasna, Delta Dunării, Valea Ialomiței din Parcul Natural Bucegi, Zona Padiș din Parcul Natural Apuseni și Masivul Ciucaș. Este în lucru și o a doua serie ce va fi disponibilă în curând.
Puteți urmări episoadele din serialul documentar în secțiunea de filme.
Cei doi continuă filmările și pentru un documentar mai amplu despre natura României, iar din 2015 au început lucrul și la un film despre Delta Dunării, unde timp de mai mulți ani au documentat în fiecare anotimp peisajele, animalele și activitățile turistice ce se pot desfășura în acest loc. Aceste filme vor fi disponibile în curând.
Dan are în plan și un album de fotografie dedicat întregului proiect dar și dezvoltarea cât mai amplă a acestui site și lărgirea echipei. Așa cum puteți vedea, România Sălbatică este de departe cel mai mare proiect de fotografie de natură și nu numai, realizat până acum în țară.