Turiștii care doresc să viziteze, în această perioadă, Capitala Regatului Dac, Sarmizegetusa Regia, au la dispoziție mai mult timp pentru a se plimba prin situl din Munții Orăștiei. Aceasta, deoarece programul de vizitare s-a modificat odată cu venirea primăverii.
Astfel, în perioada 1 martie – 30 aprilie, monumentul istoric de la Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia poate fi vizitat zilnic în intervalul orar 09:00 – 18:00.
Ultima intrare a turiștilor în zona sitului se face cu 30 minute înainte de ora închiderii.
Turiştii care doresc să viziteze Sarmizegetusa Regia trebuie să achite un tarif de 15 lei, pentru un adulți, şi de 5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.