În Stațiunea montană Straja, turiștii pot folosi, începând de astăzi, 4 februarie, toate instalațiile de transport pe cablu, de pe întreg domeniul schiabil, cu o singură cartelă. Astfel, vor putea fi folosite atât instalațiile care aparțin de Complex Montana, Platoul Soarelui, cât și telegondola și telescaunul de pe Vârful Straja, care vor funcționa din sezonul viitor. Cartela pentru nocturnă se achiziționează separat.
În ce privește achiziționarea skipass-urilor de zi și ore, acestea pot fi procurate și de la punctele special amplasate la telegondolă, precum și de la toate casieriile din stațiune.
Un skipass pe cinci zile, mai avantajos decât unul pe o zi
Odată cu această modificare s-au schimbat și prețurile la skipass-uri. Astfel, un skipass de cinci zile este mai avantajos decât unul pe o zi, iar zilele nu sunt consecutive, pot fi folosite oricând pe durata sezonului. Așadar, cu o singură cartelă, turiștii pot folosi o telegondolă, 4 teleschiuri și 6 telescaune.
Programul telegondolei, prelungit
O altă noutate vizează programul de funcționare a telegondolei, pentru ca turiștii să poată beneficia, în totalitate, de skipass-ul de zi. Acesta a fost prelungit, nu doar în weekend, ci și pe parcursul săptămânii. Astfel, telegondola va funcționa de luni până joi între orele 9:00 și 17:00, iar vineri și sâmbătă de la 9:00 la 18:00.
Potrivit administratorilor de pârtii din Straja, Pârtia Telegondolă, ce are o lungime de 3,2 kilometri, este în curs de amenajare. Aceștia spun că mai există, însă, două zone în care stratul de zăpadă nu este suficient pentru a oferi siguranță. Dar speră ca ninsorile și frigul care se anunță în zilele ce urmează să îi ajute să o facă funcțională.